19.5 C
Craiova
marți, 6 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjUCB Târgu Jiu, prezentă la Paris în centrul deciziilor privind viitorul cercetării europene

UCB Târgu Jiu, prezentă la Paris în centrul deciziilor privind viitorul cercetării europene

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a fost reprezentată la unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate cercetării: lansarea platformei „Choose France for Science”, organizată sub înaltul patronaj al președintelui Emmanuel Macron, la Universitatea Sorbona din Paris.

Prof. univ. dr. ing. Luminița-Georgeta Popescu, rectorul UCB, a participat la eveniment în calitate de reprezentant al Alianței de Universități Europene ACE²-EU, subliniind angajamentul instituției față de o rețea academică europeană sustenabilă, orientată spre inovație și incluziune.

Evenimentul a reunit figuri de prim-plan din sfera politică și academică:

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a evidențiat sprijinul acordat cercetării europene,
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a prezentat direcțiile strategice în știință și digitalizare,
Vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu, a pledat pentru investiții în ecosisteme de inovare și educație,
Premierul Franței, Élisabeth Borne, a susținut extinderea colaborării internaționale în învățământul superior.

Platforma „Choose France for Science”, inițiată de președintele Macron, are ca scop atragerea cercetătorilor internaționali, în special din domenii strategice precum sănătatea, inteligența artificială, energiile verzi sau agricultura sustenabilă. Inițiativa beneficiază de sprijinul programului național France 2030.

Workshop de înalt nivel

În a doua parte a zilei, rectorul UCB a luat parte la workshopul de înalt nivel „The Future of European Universities Alliances: Progress and Developments”, desfășurat la Ministerul Învățământului Superior și Cercetării din Franța.

Printre temele abordate s-au numărat:
– provocările strategiilor europene pe termen lung și scurt,
– rolul alianțelor universitare în formarea tinerilor pentru o Europă competitivă,
– necesitatea investițiilor structurale sustenabile dincolo de logica proiectelor.

Contribuţia activă a universităţilor româneşti

Rectorul Luminița-Georgeta Popescu a evidențiat, în cadrul intervenției sale, importanța implicării universităților din regiunile afectate de tranziții economice și sociale în astfel de alianțe.

„Pentru o universitate tânără, dintr-un oraș profund afectat de tranziția energetică și de fenomene precum migrarea forței de muncă și îmbătrânirea populației, implicarea în alianțele universitare europene nu este doar un gest academic, este o formă de responsabilitate față de viitorul comunității locale și regionale”, a declarat rectorul UCB.

Participarea Universității „Constantin Brâncuși” la un eveniment de asemenea anvergură confirmă capacitatea universităților românești de a contribui activ la conturarea unei Europe a cunoașterii, incluzive și orientate spre soluții concrete.

Citeşte şi: Un parașutist și-a scăpat iPhone-ul de la 10.000 de metri. L-a găsit fără o zgârietură în pădure

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS