Hoții au sustras cablul de la un traseu de via ferrata din zona montană a comunei gorjene Baia de Fier.
Este a treia oară când se întâmplă acest lucru, după cum a precizat Gabriel Dan Chiriac, investitor din zonă. Cablul este folosit ca element de siguranță de către turiștii care vin în Baia de Fier să parcurgă astfel de trasee.
Hoţii au furat cablul
„Am fost informați de turiști că s-a furat o parte din cablul de siguranță de la traseul de via ferrata Loreley. Este pentru a treia oară de când a fost amenajat acest traseu. Problema nu este furtul cablului – îl vom înlocui în curând. Problema este că lipsa lui afectează direct siguranța turiștilor. Așa că, dacă tot aveți nevoie de o bucată de cablu pentru tras lemnele sau la ce altceva îl mai folosiți, – VENIȚI ȘI CEREȚI!!!
Noi nu vom sărăci din atâta lucru, iar voi, cei cu mâna lungă, nu veți putea fi acuzați de omor cu premeditare în cazul unui accident montan. Dacă tot nu sunteți în stare să construiți ceva, măcar nu distrugeți!!!”, conform lui Gabriel Dan Chiriac, investitor în turism, în zona Baia de Fier.
CITEŞTE SI: Șoferi băuți, prinși de polițiștii din Dolj