Un șofer de autoutilitară din Rovinari, care transporta cărbune cu o autoutilitară, a accidentat maşina poliţiei.
În cursul zilei de ieri, bărbatul se deplasa cu autoutilitara plină cu lignit pe DE 79, în apropiere de Rovinari. În momentul în care s-a apropiat de un filtru de poliţie, şoferul s-a speriat că va fi tras la răspundere pentru cele două tone de cărbune pe care le transporta fără acte şi a apăsat pedala acceleraţiei.
Maşina poliţiei a încercat să blocheze autovehiculul care a trecut de filtru, însă a fost lovită de şoferul fugar. Şoferul a fost prins, a rămas fără permis de conducere, iar poliţia face verificări în ceea ce priveşte provenienţa cărbunelui.
Cele două tone de lignit ar proveni de la o carieră din Motru.
Editor: Anca Dumitraşcu