27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalMarin Sorescu, omagiat la Râmnicu Vâlcea

Marin Sorescu, omagiat la Râmnicu Vâlcea

În organizarea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, sâmbătă s-a desfăşurat a XV-a ediție a Colocviului-Concurs Național „Marin Sorescu”. Totul a început acum cincisprezece ani, când inițiatoarea, prof. dr. Mihaela Constantinescu ieșea de pe băncile Facultății de Litere Craiova, în urma experienței acumulate, beneficiind de șansa de a-l avea profesor universitar pe marele poet Marin Sorescu. Ca omagiu, profesorii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”,  au organizat an de an acest concurs care în 1999 a deschis porțile spre opera soresciană, fiind primul concurs național aprobat de Ministerul Educației.

La fiecare ediție au participat elevi din toată țara, iar ca invitați au trecut pragul colegiului numeroase personalități: familia poetului (fraţii: prof. univ. dr. George Sorescu, poetul Ioan Sorescu),  prof. univ. dr. Emilia Parpală, prof. univ.dr Nicolae Panea, conf. dr. Nicolae Crețu,  prof.univ. dr. Gheorghe Drăgan, Dumitru Grumăzescu, Adrian Gheorghe, Cătălin Dupu, actori și studenți de la Facultatea de Teatru din București. Concursul se desfășoară pe mai multe secțiuni: creație gimnaziu/liceu, critică liceu și interpretare gimnaziu/liceu, traduceri din opera poetului care a fost nominalizat de două ori la premiului Nobel (1983, 1992).

Participant şi la ediţia din acest an, prof.univ. dr. George Sorescu a spus: ” Am descoperit o pepinieră de actori la acest colegiu, elevi foarte bine pregătiți, care evoluează de la an la an. Felicit inițiativa fostei noastre studente, prof. dr. Mihaela Constantinescu, care a reușit să  continue acest proiect în care a crezut, dezvoltând elevilor pasiunea pentru lectură și actorie”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS