24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalAvere nejustificată pentru directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea

Avere nejustificată pentru directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gheorghe Dinucă, director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, se arată într-un comunicat. Potrivit ANI, în perioada ianuarie 2005 – decembrie 2011, Gheorghe Dinucă a realizat venituri salariale în cuantum de 210.388 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 1.090.143,35 lei, rezultând astfel o diferență nejustificată de 879.755,35 lei (aproximativ 221.273,35 euro). Prin urmare, „ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Gheorghe Dinucă în perioada exercitării funcției publice”, se precizează în comunicatul citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS