A doua ediţie a „Zilelor Constantin Brâncuşi la Craiova“ s-a încheiat duminică în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia“, cu o călătorie în lumea brâncuşiană. Drumul a fost înlesnit de muzica live a lui Cristian Ciomu (sintetizator), a Ilincăi Zamfir (mezzo), a lui Iulian Albu (chitară) şi a lui Marcel Voinea (percuţii). Publicul prezent în sală a putut asista, graţie imaginilor reunite sub genericul „Maestrul şi Măiastra“ şi muzicii, la ridicarea Coloanei Infinitului, a putut cunoaşte frământările marelui sculptor, care cu cele două mâini binecuvântate de divinitate a reuşit să realizeze opere ce au încântat o lume întreagă.
„Imaginile au încercat să ilustreze frământarea sculptorului. Filmul începe cu o secvenţă în care Brâncuşi frământă lutul din care se va naşte o lucrare, pentru ca apoi să demonteze o coloană pe care o realizase pe un domeniu privat şi pe care o aduce în atelierul său. Filmul prezintă şi imagini filmate de Brâncuşi însuşi, atât în ţară, cât şi în străinătate, la Paris, imagini din epoca în care a trăit, dar şi imagini de la ridicarea Coloanei Infinitului, totul completat de muzică, compoziţii de grup sau individuale care au căpătat amploare în abordarea temei“, a declarat Cristian Ciomu, arhitect şi component al formaţiei Opus 1,61, responsabilii de muzicalitatea ultimei seri din cadrul „Zilelor Constantin Brâncuşi la Craiova“. Manifestarea a fost organizată de Filarmonica „Oltenia“ în colaborare cu Asociaţia „Podul lui Apollodor“.
Imagini-document şi muzică la „Zilele Constantin Brâncuşi la Craiova“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei