Rememorări. Ștefan Andrei și istoriile sale „dintr-un pătrar de veac românesc“

Mai presus de timp și de întâmplări istorice, acela care îmbracă haina cinstei, adevărului și curajului de a fi el însuși nu are nevoie niciodată de intermediari. Nu cade pradă abandonului de a vorbi deschis despre sine, chiar și în împrejurări mai puțin prielnice prezentului care, uneori, preferă să țină sub cheie vremurile tulburi de odinioară. Și totuși, după o viață petrecută sub zodia unui destin fast, puternic marcat și de politic, un om nu își pierde omenia. În această demnă postură îl găsim astăzi pe Ștefan Andrei, cel care a deținut în România regimului trecut importante funcții politice și de stat. „Din frac în zeghe – Istoriile mele dintr-un pătrar de veac românesc“ este titlul volumului semnat de Ștefan Andrei și apărut, spre sfârșitul anului trecut, la editura Adevărul Holding. Confesiuni despre primii săi ani de viață, despre școlile absolvite, despre formația sa intelectuală, despre familia sa din Oltenia, unde își are rădăcinile, despre soția sa, Violeta, care îi este alături de 52 de ani, rememorări încărcate de frumusețea evocării și puterea cuvântului scris, lumina și bucuria care l-au însoțit  mereu, îl impun pe Ștefan Andrei atenției cititorului, căruia îi pasă de trecutul recent al României. În cele peste 350 de pagini, însoțite de imagini alb-negru, se derulează, de fapt, o poveste de viață adevărată  –  trăită în adevăr și cinste – din care se detașează abundența detaliilor – atât de calm și firesc așezate în „fluviul“ de istorii trecute și petrecute, fără poticniri și umbre; fără acuze grave… Fie că vorbește despre „culisele puterii“, despre „convorbiri esențiale“ sau despre timpul detenției postdecembriste; despre „lecturile paralele“  –  un capitol aparte, ca o revelație, ce reflectă apetența sa pentru cultură, în general, și pentru literatură, în special – de pildă, cunoașterea operei marilor scriitori și poeți români –  care l-a ajutat să ia atitudine în varii împrejurări, în perioada când a activat ca ministru de externe,  pentru clarificarea acuzelor aduse unora dintre aceștia. Dar cartea lui Ștefan Andrei, „Din frac în zeghe“, nu poate fi povestită… Se cere citită, pe îndelete, departe de prejudecăți și ranchiune politice, și, mai degrabă, cu sentimentul că este un bun câștigat. Nici nu s-ar putea altfel, fiindcă un om important în stat (fie și din regimul trecut, atât de hulit!), care nu a trădat niciodată, păstrându-și omenia și demnitatea, merită a fi cunoscut și din „istoriile“ care au făcut epocă. Poate vă întrebați de ce s-a apucat să scrie Ștefan Andrei despre un timp… „depășit“, ar spune unii. „De-o vreme – semn că, vreau-nu vreau, vremea trece, vine-o vamă – multă lume, prieteni, cunoscuți și chiar oameni întâlniți întâmplător mă întreabă de ce nu-mi scriu memoriile?“, spune în „Cuvânt înainte“. „Sigur că, până în decembrie 1989, ca secretar al Comitetului Central al PCR și ca ministru de externe al României, aproape opt ani în această înaltă demnitate și alții, în total 25, în funcții politice sau de stat, am luat parte la numeroase evenimente internaționale, ceea ce suține indubitabul interogația de mai sus, susține interesul a numeroși români de a afla cât mai multe lucruri petrecute în spatele ușilor închise, acolo unde am asistat, ca să zic așa, la înălțarea și decăderea lui Nicolae Ceaușescu, a cărui carieră politică, după vârful din august 1968, s-a frânt tragic, sub gloanțe, la Târgoviște, în ziua Crăciunului însângerat al anului 1989“, își continuă motivațiile. Scrise și cu talent literar, „istoriile“ lui Ștefan Andrei (foarte apreciat, la acea vreme, în străinătate!) impresionează prin profunzimea abordării subiectelor și prin detașarea privirii. Cei care l-au cunoscut, personalități din lumea politică internațională, i-au acordat încrederea cuvenită, remarcându-i meritele indiscutabile de om politic, „…de slujitor al intereselor naționale ale țării mai mult decât al regimului dictatorial al lui Ceaușescu“ – sunt  cuvinte care aparțin președintelui Portugaliei, Mário Soares. Neîndoielnic, este – în percepția multor oameni politici și de cultură, din România trecutului recent și a prezentului mereu afectat de evenimente bulversante, care îl țin pe loc  – omul care a făcut bine țării și tuturor celor care i-au cerut sprijinul, în folosul culturii românești. În mod firesc, reverența vine de la sine!
Veronica Marinescu