Paulică Neagoe, de 58 de ani, primarul comunei Ţuglui, a fost arestat preventiv pe 19 iulie, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Alături de edilul din Ţuglui sunt judecaţi patru romi din judeţul Olt, ale căror firme ar fi livrat diverse bunuri la preţuri „umflate“ Primăriei Ţuglui.
Din cercetările făcute de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj s-a stabilit că, în perioada 2008-2012, Paulică Neagoe, care a câştigat un nou mandat de primar al comunei în 2012, a achiziţionat direct diverse produse şi a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată. Este vorba de pichete PSI, coşuri de gunoi, tobogane şi balansoare pentru mai multe locuri de joacă, unele construite în câmp, dar şi bănci ori indicatoare rutiere. Poliţiştii doljeni au constatat că preţurile bunurilor achiziţionate de primar au depăşit cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 de lei. După ce au comparat bunurile cumpărate de Primăria Ţuglui cu preţurile pieţei, anchetatorii au stabilit că bunurile ar fi costat numai 390.800 de lei, prejudiciul adus bugetului comunei fiind de aproximativ 425.000 de lei, bani care au intrat în buzunarele unor romi din localităţile Drăgăneşti-Olt şi Potcoava, din judeţul Olt. Bunurile cu pricina au fost cumpărate de Primăria Ţuglui de la câteva societăţi comerciale deţinute de mai mulţi romi din Olt: COMAT PRESCON SRL şi TOTAL TEHNO COMPANY SRL, ambele din Potcoava, Olt, administrate de Iulian Mihai, TOTAL VAS MULER SRL Potcoava, administrată de Radu Zaga, PEHART INSTAL SRL Drăgăneşti-Olt, administrată de Constantin Coman, zis Dacul, bulibaşa romilor din Drăgăneşti, dar şi SC MIHLUC & RADU FAMILY SRL Băileşti, administrată de Luciana Mihai, fiica lui Iulian Mihai.
Pe 19 iulie, Judecătoria Craiova a dispus arestarea preventivă a primarului Neagoe, dar şi a lui Iulian Mihai, Constantin Coman şi Zaga Radu, iar pe 12 august procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.
O zi mai târziu, pe 13 august, Judecătoria Craiova a dispus prelungirea mandatelor de arestare, hotărârea fiind atacată cu recurs de cei patru inculpaţi, recurs care s-a judecat abia ieri la Tribunalul Dolj. Instanţa a dispus ca primarul din Ţuglui, Iulian Mihai şi Zaga Radu să rămână în arest, iar Constantin Coman să fie judecat în continuare în stare de libertate.
Arest prelungit pentru primarul din Ţuglui
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei