Biserica „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din cartierul craiovean Craioviţa Nouă şi-a sărbătorit hramul ieri, în a doua Duminică după Sfintele Paşti. Cu acest prilej, un număr mare de credincioşi din parohie şi din alte zone ale Craiovei au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu preotul paroh Ion Doran. La finalul Sfintei Liturghii, părintele Ioan Ioanicescu, unul dintre preoţii invitaţi la acest eveniment, a rostit un cuvânt în care a detaliat principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică a acestei duminici închinate Sfântului Apostol Toma.
De asemenea, părintele Ioanicescu le-a vorbit credincioşilor despre viaţa şi modelul de curăţie, sfinţenie şi jertfă pe altarul credinţei reprezentat de Sfântul Ioan Valahul, sfânt născut în această zonă a Olteniei şi martirizat de turci pentru credinţa sa ortodoxă, în anul 1662, la vârsta de numai 18 ani.

