19 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Un copil de 10 ani a fost rănit într-un incendiu la Predeşti

Dolj: Un copil de 10 ani a fost rănit într-un incendiu la Predeşti

Un copil în vârstă de 10 ani a suferit arsuri la nivelul feţei şi membrelor într-un incendiu produs aseară la o locuinţă din comuna doljeană Predeşti. Minorul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Craiova şi ulterior a fost dus cu elicopterul S.M.U.R.D. la Bucureşti.
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Predeşti şi Detaşamentul 1 Pompieri Craiova au intervenit pentru stingerea flăcărilor şi au constatat la faţa locului că incendiul se manifesta într-o cameră, cu posibilitate de propagare la întreaga locuinţă. 
La faţa locului a fost găsit un copil în vârstă de 10 ani cu arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei, arsuri de gradul III şi IV la distale antebraţ bilateral, mână bilaterală şi picior drept, suprafaţa totală cu arsuri fiind de 12%. 
Acesta a fost preluat de către echipajul S.M.U.R.D. al Detaşamentului 1 Pompieri Craiova, transportat la U.P.U. a Spitalului Nr. 1 din Craiova şi ulterior după investigaţii suplimentare a fost transportat cu elicopterul S.M.U.R.D. la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, cauza producerii incendiului au fost scânteile produse la o sobă cu acumulare de căldură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS