10.5 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalCondamnare pentru crima din Balasan

Condamnare pentru crima din Balasan

Tânărul din localitatea doljeană Băileşti care, în septembrie 2010, a înjunghiat în inimă un elev de 17 ani şi a rănit alte două persoane, a fost condamnat la 12 ani de închisoare

 Scandalul în urma căruia a murit Ionuţ Miu, un elev de 17 ani, iar Paul Cheşnoiu, de 22 de ani, şi Cristinel Ciuciulin, de 17 ani, au fost răniţi, a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2010, într-un bar din satul Balasan.
Din cercetările procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a stabilit că, în acea seară, Ştefan Bînă, de 21 de ani, s-a dus la un bar din Balasan împreună cu un amic al său, Leontin Bozgan. După ce au băut câteva pahare, s-au luat la harţă cu trei tineri care se aflau în bar – Miu, Cheşnoiu şi Ciuciulin, toţi din Băileşti. După o serie de ameninţări, îmbrâncituri şi pumni, Ştefan Bînă a scos un cuţit şi i-a înjunghiat pe cei trei tineri. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa lui Miu, care primise o lovitură de cuţit în inimă. Cheşnoiu a ajuns la spital în şoc hemoragic, pentru că lovitura de cuţit pe care a primit-o i-a atins artera femurală. Ciuciulin a scăpat mai uşor, fiind rănit la antebraţul drept.
Ştefan Bînă a fost ridicat de poliţişti şi dus la Băileşti, unde a fost audiat, după care procurorii doljeni au dispus reţinerea sa pentru 24 de ore. Pe 9 septembrie, Bînă a fost arestat preventiv, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

Circumstanţe atenuante şi 12 ani de închisoare

La începutul lunii noiembrie 2010, Bînă a fost trimis în judecată, iar în februarie 2011 Tribunalul Dolj l-a găsit vinovat. Judecătorii au aplicat circumstanţe atenuante, considerând că inculpatul a săvârşit infracţiunile sub o emoţie puternică, determinată de o provocare din partea persoanelor vătămate, şi l-au condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor calificat şi 4 ani şi 6 luni pentru tentativă de omor.
Instanţa a dispus ca tânărul să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 9 ani şi 6 luni de închisoare, care a fost sporită până la 12 ani. De asemenea, judecătorii au dispus judecarea separată a acţiunilor civile formulate de Florin Miu, Paul Cheşnoiu şi Spitalul de Urgenţă Craiova. Atât inculpatul, cât şi părţile civile au făcut apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, primul termen fiind judecat ieri la Curtea de Apel Craiova, când s-a dispus amânarea pentru 4 aprilie.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII