25.5 C
Craiova
miercuri, 16 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDosarul Mihăileştilor, la al 50-lea termen

Dosarul Mihăileştilor, la al 50-lea termen

De patru ani, judecătorii Tribunalului Dolj nu sunt în stare să dea o soluţie în dosarul fraţilor Mihăilescu, trimişi în judecată pentru rambursări ilegale de TVA de circa 20 de milioane de lei.

Dosarele restituirilor ilegale de TVA obţinute de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj se dovedesc a fi adevărate pietre de moară pentru judecătorii de la Tribunalul Dolj. Cel mai „bătrân“ dosar al instanţei de pe strada Brestei este al lui Samir Sprînceană, care poate fi considerat campion naţional în acest domeniu, beneficiind – potrivit procurorilor – de restituiri ilegale de TVA de circa 60 de milioane de lei. Aflat pe rolul instanţei din august 2006, dosarul lui Samir a avut în cei peste patru ani, „doar“ 35 de termene, al 36-lea fiind stabilit pentru 11 octombrie 2010.
Campion la numărul de amânări poate fi considerat însă alt dosar, de acelaşi gen. Este vorba despre cel al fraţilor Mihăilescu, judecaţi pentru ţepe date bugetului de stat prin returnări ilegale de TVA de circa 20 de milioane de lei. Astăzi, dosarul Mihăileştilor, aflat pe rolul instanţei din 11 decembrie 2006, are programat al 50-lea termen de judecată. Şi, la ritmul în care decurge cercetarea judecătorească în acest caz, sunt slabe speranţe ca instanţa să pronunţe prea curând vreo sentinţă. Oricare ar fi însă soluţia, urmează apelul, apoi recursul…

Tranzacţii fictive cu bani lichizi

Reamintim că, în vara anului 2006, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui grup de şase persoane, pentru acuzaţii dintre care nu lipsesc înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave, evaziunea fiscală, spălarea de bani şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. Fraţii Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu, ajutaţi de Dan Stoica, Vasile David, Stela Băeţică şi Cristina Coţofană au derulat, în perioada 2001-2002, o serie de tranzacţii comerciale fictive, prin care au păgubit bugetul de stat. Cei menţionaţi, în calitate de asociaţi, acţionari, administratori ori salariaţi la SC EXTENSIV COM SRL, SC EXTERRA SRL, SC ZAHĂRUL SA Calafat, SC EXERV SRL, SC EXALCOM SRL şi SC DONGEN COM SRL din Craiova, au iniţiat, desfăşurat şi determinat încheierea unor documente fictive care atestau achiziţionarea de utilaje pentru suma de aproximativ 60 de milioane de lei, în baza cărora au solicitat şi obţinut rambursări şi compensări ilegale de TVA şi alte obligaţii fiscale în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, de la DGFP Dolj.
Conform anchetatorilor, Dan Stoica a înregistrat în mod nelegal în perioada amintită 57 de facturi fiscale, cuprinzând date false, a căror valoare este de aproximativ 12 milioane de lei, facturi care atestau în mod nereal că societatea administrată de el ar fi achiziţionat mai multe produse de la o firmă din Bucureşti. Achiziţiile au fost plătite în numerar, folosindu-se chitanţe fiscale ce depăşesc, fiecare, echivalentul a 50.000 de lei. Motivul pentru care s-a apelat la această modalitate de achitare a preţurilor ţinea de faptul că plata în numerar prin chitanţe fiscale nu permite organelor de urmărire penală să constate dacă banii respectivi au intrat într-adevăr în posesia vânzătorului. Pe baza tranzacţiilor efectuate în acest mod, societăţile aparţinând fraţilor Mihăilescu au solicitat şi obţinut, ulterior, aprobarea rambursărilor ilegale de TVA.

Zece luni de arest

Fraţii Mihăilescu au fost arestaţi preventiv circa zece luni, în cursul anului 2006. După ce i-au pus în libertate, judecătorii craioveni le-au înlocuit arestul cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apoi obligarea de a nu părăsi ţara, pentru ca ulterior să le ridice şi această măsură preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII