Programul guvernamental „Prima Casă“, prin care statul speră să deblocheze piaţa imobiliară, a scumpit locuinţele vechi cu până la 10%. Proprietarii cer bani mai mulţi, dar potenţialii cumpărători se rezumă la a tatona piaţa.
În plină criză economică, fără a ţine cont de faptul că salariul mediu continuă să scadă, că leul s-a devalorizat semnificativ în raport cu moneda europeană şi că preţurile din piaţa imobiliară au scăzut tocmai pentru că puţini craioveni au fost dispuşi anul acesta să-şi cumpere un imobil, proprietarii de locuinţe au decis că este momentul unei scumpiri. Motivul principal este mult mediatizatul program „Prima Casă“. „Se observă o creştere uşoară (5-10%) a preţurilor în piaţă (proprietarii care cereau înainte 50.000 de euro, cer acum 55.000, iar cei care cereau 55.000, cer 58.000 – 60.000 de euro). Nu este o creştere sustenabilă“, a declarat Cristian Clenciu, directorul agenţiei CDC Imobiliare. Acesta a explicat că majorarea costurilor locuinţelor cu preţ mic este urmarea declaraţiilor legate de programul guvernamental „Prima Casă“, prin care cei care nu au o locuinţă proprietate personală îşi pot achiziţiona una cu garanţii de la stat în limita a 60.000 de euro. Proprietarii au omis însă un aspect – banii sunt garantaţi, nu şi achitaţi de stat, iar craiovenii sunt destul de prudenţi în a face cheltuieli mari. „În ultima lună, preţurile au mai crescut puţin în piaţă. Oamenii se informează în număr tot mai mare de la lansarea programului «Prima Casă», însă nu se încheie multe tranzacţii. Clienţii încă tatonează terenul“, a explicat Bogdan Buzatu, directorul agenţiei General Imobiliare.
Cel mai mult a crescut preţul apartamentelor cu două camere
Proprietarii din Craiova nu sunt singurii care încearcă să profite de programul „Prima Casă“. „Iulie este prima lună din ultimul an în care preţurile apartamentelor din Bucureşti au început să crească“, arată analiza lunară realizată de compania de consultanţă imobiliară Colliers International. „Cele mai influenţate au fost apartamentele cu două camere, ale căror preţuri au urcat cu 10-15% în ultima perioada, ca urmare a programului «Prima Cas㻓, notează wall-street.ro. Afirmaţia este confirmată şi de site-urile de specialitate. „Conform raportului de monitorizare imobiliară realizat pentru prima jumătate a lunii iulie de AnunturiParticulari.ro, preţurile apartamentelor au crescut faţă de luna precedentă. Este pentru prima data în ultimele 16 luni când asistăm la o apreciere a preţurilor pentru locuinţele din Bucureşti“, notează www.fluximobiliar.ro, care precizează că nu cererea efectivă este cea care a generat creşterea, ci doar speranţa proprietarilor că, în sfârşit, îşi vor vinde proprietăţile, cea mai mai mare influenţă venind pe fond psihologic şi fiind provocată de programul „Prima Casa“. Totuşi, entuziasmul proprietarilor legat de succesul mult discutatului program s-a reflectat doar în preţul solicitat iniţial şi nu în cel de tranzacţionare. De cele mai multe ori, preţurile de vânzare efectivă se situează sub preţurile medii de strigare.