Dragostea faţă de cei mici este un sentiment unic. Când o familie are mai mulţi copii, trăirea nu se divizează la numărul lor, iar emoţia nu se poate manifesta competitiv sau cantitativ în mod diferit de la un copil la altul. Pentru ca nici unul să nu aibă de suferit mai târziu, părinţii au responsabilitatea să se poarte echilibrat şi atent cu fiecare dintre ei.
Dragostea este aşezată, scrie eva.ro, la fiecare într-un mod diferit, căci fiecare copil este unic, are modul său de a fi, de a se manifesta. Şi tocmai pentru ceea ce este diferit îl iubeşte un părinte, pentru felul său de a fi unic în lume. Este esenţial pentru cei mici să conştientizeze că iubirea nu e doar un sentiment temporar, ci că rămâne acolo permanent, fără fluctuaţii, indiferent ce spune, şi ce face.
Este stabilă, constantă, nu se negociază, nu se vinde. Cum însă uneori apar încercări nereuşite de a forma copiii, punându-i în competiţie, în speranţa că astfel li se vor dezvolta anumite abilităţi, sau cum iubirea e transformată în monedă de schimb pentru performanţele copilului, psihologii şi psihoterapeuţii îndeamnă la câteva activităţi simple şi eficiente, astfel încât cel mic să primească dragostea pe care o merită.
E bine să descoperiţi, spun psihoterapeuţii, lucrurile care îi fac pe fiecare copil unic, încurajaţi-l să se dezvolte în direcţia sa, chiar dacă asta nu coincide cu visele dumneavoastră. În acest fel, îi oferiţi şansa de a se dezvolta într-o direcţie bună, fără a-şi crea frustrări încercând să vină în întâmpinarea dorinţelor dumneavoastră, doar pentru a fi iubit. Se vehiculează ideea că totul trebuie să fie la fel pentru ca ei să se simtă iubiţi în mod egal. Or, din contră, nu este recomandat să aveţi această atitudine mereu, ci să observaţi diferenţele dintre ei şi să ţineţi cont de nevoile fiecăruia. Nu întotdeauna aceeaşi cantitate de apă astâmpără setea amândurora.
Nu transformaţi iubirea în daruri
Şantajul constituie una dintre metodele foarte des întâlnite la părinţi în creşterea copiilor. Nu folosiţi iubirea pentru a-l constrânge să devină aşa cum doriţi. În timp, acest lucru îl va face nesigur, neîncrezător în calităţile sale şi în puterea de a fi stimat şi iubit pentru ceea ce este. Când va creşte, nu va aprecia rezultatele sale în funcţie de obiectivele personale, ci în funcţie de ce îşi doresc ceilalţi de la el. Aşa că, în loc să îl transformaţi într-un adult adaptat, riscaţi să creşteţi un om nesigur pe el şi pe iubirea celor din jur.
Mai mult, nu transformaţi iubirea în daruri materiale. În acest fel, copiii vor căuta lucruri ca dovadă a sentimentelor celor din jur şi vor privi iubirea în termeni de performanţă, de cantitate. Trebuie să înţeleagă că iubirea există, în mod nediferenţiat, orice ar face, bine sau rău. Dincolo de asta, există responsabilitate pentru ei, ca pentru fiecare membru al familiei, iar dacă nu merge ceva bine nu înseamnă că îl iubiţi mai puţin. În mod firesc, trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru eşecul său. În acest fel, îi ajutaţi pe cei mici să devină persoane responsabile, cu încredere în ei şi în şansa de a fi iubiţi pentru ceea ce sunt, deschişi să îşi asume consecinţele faptelor lor dacă au greşit.
Nu greşiţi cu nimic dacă îi încurajaţi să se susţină şi să coopereze reciproc. Nu competiţia, ci cooperarea este soluţia firească a unei atmosfere frumoase şi pline de armonie în familie. De iubit, părinţii îi iubesc, de regulă, la fel de mult pe copii. Însă în moduri diferite, căci şi ei sunt diferiţi. Iar cei mici trebuie învăţaţi să înţeleagă acest lucru, să fie încrezători în ceilalţi şi deschişi în a-şi exprima sentimentele.
Iubirea ideală
Specialiştii spun că lipsa iubirii marchează orice copil, în toate privinţele, chiar dacă în grade diferite. Ea duce la complexe, la ideea de diferenţă şi, în ultimă instanţă, la o imagine de sine negativă, cu care nu se poate trăi în linişte şi armonie.
Acest lucru are repercusiuni asupra „funcţionării“ copilului în toate planurile: el va avea performanţe şcolare mai slabe şi, uneori, va avea o emoţionalitate dificilă, poate chiar imatură şi o psihologie aparte. Psihologul Aurora Liiceanu declara într-un interviu: „Ideal vorbind, iubirea părintească trebuie să fie ca un fotoliu confortabil şi disponibil oricând pentru copil, care se poate aşeza pe el chiar cu picioarele murdare. Şi dacă va simţi câteodată arcurile fotoliului, va trebui să ştie că inconfortul pe care-l simte este tot iubire“.
