Foştii deţinuţi politici din Mehedinţi s-au întâlnit pentru a rememora tratamentul la care au fost supuşi în anii ’50, când aproape 45.000 de oameni au fost luaţi cu forţa, bătuţi şi abandonaţi în Bărăgan.
MEHEDINŢI. Întâlnirea a avut loc ieri, la ora 11.00, în fosta casă a lui Ceauşescu din Drobeta Turnu Severin, care, după căderea regimului comunist, a devenit muzeu de artă. În opinia invitaţilor şi a celor 25 de foşti deportaţi în Bărăgan, posibilitatea să vorbească în casa lui Nicolae Ceauşescu despre libertate şi despre suferinţa îndurată este un semn de democraţie.
„Vă daţi seama ce fior îmi trece acum prin suflet şi cred că şi tuturor celor care sunt prezenţi aici. Nici prin cap nu ne trecea înainte de 1989 că o să avem posibilitatea să venim la casa lui Ceauşescu în vizită. Noi aveam acces aici doar la miez de noapte şi eram duşi direct în beciuri, unde eram torturaţi“, a declarat Nicolae Ianoşi, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici (AFDP).
În cadrul întâlnirii a fost lansată cartea „Memoria retinei gulagului românesc“, de Radu Bercea, care prezintă tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în gulagurile comuniste româneşti.
Nicolae Ianoşi a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă publicarea acestei „cronici“ a comunismului, în special directorului Regiei Autonome de Activităţi Nucleare, Constantin Săceanu, care a sponsorizat în mare parte această carte.
„Nu am stat pe gânduri atunci când mi s-a cerut ajutorul. Această carte este, de fapt, o pagină de istorie a României, care nu trebuie să se mai repete. Poporul român a suferit mult şi cred că este timpul ca tinerii să afle aceste lucruri. Suntem în casa fostului dictator, pe beciurile în care, poate, o parte din dumneavoastră aţi fost chinuiţi. Văd cum vă dau lacrimile, dar vă spun că este un act de normalitate şi nu trebuie să vă mai fie teamă“, a declarat Constantin Săceanu, directorul RAAN Mehedinţi.
A doua mare deportare din istoria ţării
Deportările în Bărăgan au reprezentat o acţiune de amploare întreprinsă în anii ’50 de regimul comunist. În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente în zona graniţei, în special în Banat, erau considerate „elemente cu un factor ridicat de risc. În 1956, deportaţii care au supravieţuit s-au putut întoarce la casele lor.
Aceasta a fost a doua mare deportare din istoria contemporană a României, după cea din ianuarie 1945, când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportate în Uniunea Sovietică. Pentru a doua deportare a fost aleasă ca destinaţie câmpia Bărăganului, o zonă subdezvoltată şi foarte puţin populată.
Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timişoara, în primul rând, „igienizarea Banatului“, epurarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând, se dorea îndepărtarea mai multor categorii sociale considerate periculoase de comunişti. Au fost vizaţi marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriaşii, hangiii sau deţinătorii de restaurante, refugiaţii basarabeni sau macedoneni, foştii membri în forţele armate germane, cetăţenii străini, rudele refugiaţilor, simpatizanţii lui Tito, persoanele care colaboraseră în război cu inamicul, cadrele militare, oficialii demişi, rudele contrarevoluţionarilor şi toţi cei care i-au sprijinit, activiştii politici şi pentru drepturile cetăţeneşti, foştii oameni de afaceri cu legături în Occident, liderii grupărilor etnicilor germani.
„După ce am citit despre deportări, sunt gata să fiu alături de cei care au suferit şi o să ajut şi la apariţia altor volume despre acest eveniment. Toţi trebuie să cunoască trecutul şi să facă în aşa fel încât astfel de fapte să nu se mai repete“, a declarat în final Constantin Săceanu, omul care a finanţat apariţia cărţii.
