OLT. Un bărbat din Timişoara a ajuns la spital după ce autoturismul cu care se deplasa a intrat într-un pom de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut ieri-dimineaţă, în jurul orei 6.20, pe raza comunei Coloneşti, judeţul Olt.
Aurelian C. se afla la volanul unui Volkswagen Polo, cu numărul de înmatriculare TM-16-NTK. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul a pierdut controlul volanului, autovehiculul a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un pom de pe marginea drumului. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Potrivit medicior, victima a suferit un politraumatism, fractură de antebraţ şi fractură la rotulă şi a rămas internată pentru a primi îngrijirile necesare. Partea din faţă a autoturismului a fost grav avariată. Şoferul era singur în maşină în momentul producerii accidentului. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.