GORJ. Preşedintele PDL Gorj, Ionel Manţog, nu este afectat de plecarea din partid a câtorva sute de membri provenind din cadrul PLD Gorj. Circa 200 de membri au migrat la PNL, iar alţi 300 au ajuns la PSD. Este vorba de organizaţiile din Ţicleni, respectiv Bâlteni. „Nu este nici un fel de pierdere pentru Partidul Democrat- Liberal Gorj. PD-L Gorj este în plin proces de constituire în teritoriu, iar în unele organizaţii există membri sau conducători care ridică pretenţii la diverse funcţii, dar dacă s-ar putea fără muncă. Membrii care au plecat fie sunt din comune în care PD-ul nu a obţinut rezultate bune la europarlamentare, fie sunt obişnuiţi cu obiective mici la alegeri. PD-L îşi propune să obţină un 35-40% la viitoarele alegeri, ori pentru atingerea acestui scop este nevoie de muncă în comune, nu de vorbărie goală. Era de aşteptat ca în procesul de fuzionare dintre PD şi PLD să apară şi probleme. Aşa că oricât de mult s-ar bucura liberalii şi pesediştii că au reuşit să pună mâna pe membrii democrat-liberali au plecat numai cârtiţele din partid, cei care oricum făceau mai mult rău filialei prin atitudinea duplicitară“, a precizat Ionel Manţog.

