Zvetlana Ionela Zmău are şapte ani şi a fost crescută de când avea cinci luni de bunicul său. Mama sa a abandonat-o în casa bunicului şi a plecat. Îşi vede fiica destul de rar, dar micuţa ştie că singura ei mamă a fost bunicul.
În urmă cu şapte ani, Gheorghe Zmău a descoperit într-o dimineaţă că fiica sa, care avea o fetiţă de cinci luni şi jumătate, a fugit de acasă. În pătuţul din camera de zi a „uitat-o“ pe Zvetlana Ionela. „Mi-a lăsat-o mamă-sa şi a plecat. Nu am ştiut ce să fac prima dată. Mi-era teamă să pun mâna pe ea, dar o iubeam mult de tot şi am hotărât să-mi cresc nepoţica. Peste un an am trecut-o pe numele meu şi de atunci o am în plasament“, a spus zâmbind bunicul Gheorghe. Anii au trecut, bunicul a învăţat să îmbăieze bebeluşul, să-i pregătească mâncarea, să-i citească poveşti înainte de a adormi. Gheorghe Zmău spune că îşi iubeşte nepoţica atât de mult, încât nu vede rostul vieţii fără ea. „Nu pot să trăiesc fără ea. O iubesc ca pe ochii din cap! Nu am pe nimeni altcineva în afară de ea. Ne avem unul pe celălalt şi ne este bine. I-am fost, în anii ăştia, şi bunic, şi mamă, şi tată! I-am dat tot ce am putut şi am educat-o aşa cum a trebuit“, a spus bunicul.
Un copil înţelegător şi cuminte
Ionela, cum îi spune bunicul, a crescut frumos la umbra înţelepciunii şi bunătăţii bătrânului Gheorghe Zmău. Bărbatul are 56 de ani şi îşi creşte nepoţica dintr-un ajutor de 82 de lei primit de la stat. A lucrat zeci de ani pe şantierele din Gorj, însă nu are vârsta pensionării şi, din păcate, are şi probleme de sănătate. Ionela nu ştie ce înseamnă nici măcar o injecţie.
„Am avut noroc. Fetiţa nu ştie ce este o injecţie. Doar vaccinurile le are, în rest a fost sănătoasă. A crescut frumos, acum este în clasa I şi mi-a fost greu cu rechizitele. Am dat pe caiete 65 de lei. Am mare noroc cu fata, este înţelegătoare şi cuminte. Ştie că nu avem bani şi nu face mofturi. La şcoală a învăţat să scrie. Seamănă cu mine. Facem lecţiile împreună şi Ionela mă ajută şi la curăţenie. Am un copil cuminte şi inteligent!“, a spus bătrânul, sărutându-şi nepoţica pe frunte. „Nu aş putea trăi fără ea şi nici ea n-ar sta fără mine. Suntem legaţi unul de celălalt“, a afirmat Gheorghe Zmău.
Ochii bunicului
Lecţiile le fac împreună, la masa aşezată lângă fereastră. Ionela deschide abecedarul şi ia un caiet, iar bunicul o urmăreşte atent cum începe să scrie. „Mi-a spus învăţătoarea că are scris frumos şi este cuminte la şcoală. Şi-a făcut prieteni, îi place“, spune bunicul. Fetiţa ridică ochii căprui şi îi zâmbeşte.
„Îmi place la şcoală. Am colegi mulţi şi ne înţelegem bine. Învăţăm multe lucruri frumoase“, a spus, timidă, Ionela. Micuţa seamană cu bunicul său. Camera care este şi dormitor, şi sufragerie are două paturi. Pe dulapul dintr-un colţ, Ionela a aranjat cu grijă mai multe jucării cumpărate de-a lungul anilor de la second hand. Ghiozdanul este pe un scaun, iar uniforma albastră este pe umeraş. Camera străluceşte de curăţenie. Chiar şi o baracă de lemn poate fi primitoare.
Bunicul şi nepoata locuiesc într-o baracă de lemn
Din 1989, Gheorghe Zmău locuieşte într-o baracă de lemn, primită drept locuinţă de serviciu. Baraca are un dormitor, o bucătărie, un hol mic şi o cameră unde a fost amenajată baia. De-a lungul anilor, Gheorghe Zmău a adus îmbunătăţiri casei. „Sunt despărţit de soţia mea de 17 ani. De aceea am crescut-o singur pe Ionela. Fiica mea a plecat, a avut multe probleme. În baraca asta a crescut şi Ionela şi vom locui multă vreme aici. Nu am alte posibilităţi. Din păcate, au apărut probleme. Vechiul şantier ACH ne-a dat baraca asta, dar terenul de sub ea a fost câştigat în instanţă de fostul proprietar, care vrea să ne evacueze. Toate familiile de muncitori care au lucrat pe şantier locuiesc în barăci. Acum ne judecăm ca să vedem ce hotărăşte instanţa în ceea ce priveşte terenul“, a zis bătrânul.
O bicicletă, visul Ionelei
Micuţa elevă în clasa I îşi doreşte o bicicletă nouă. A avut una, dar i-au furat-o. O primise cadou de la bunica sa, care munceşte de 17 ani în Ungaria. „Fosta mea soţie ne ajută cu bani. Ea i-a cumpărat fetei uniforma. I-a adus cadou o bicicletă, dar i-au furat-o. Acum, nici eu, nici fosta mea soţie nu avem bani să-i luăm Ionelei o bicicletă. Îi plăcea foarte mult să meargă pe bicicletă. Este trist, dar nu am bani. Mâncarea o luăm de la cantina săracilor, banii sunt puţini şi trebuie drămuiţi“, a afirmat Gheorghe Zmău.
Să fii mamă, tată şi bunic în acelaşi timp este un rol greu. Dar Gheorghe Zmău nu a renunţat la nepoţica sa nici în cele mai grele clipe, atunci când credea că nu o să mai aibă bani să-i cumpere mâncare. Nu ar renunţa niciodată la ea. Este viaţa sa.
