1.8 C
Craiova
sâmbătă, 10 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalPatru incendii in doar 12 ore

Patru incendii in doar 12 ore

Pagubele inregistrate se ridica la peste 60 de milioane de lei, dar pompierii au reusit sa salveze bunuri in valoare de aproximativ 100 de milioane de lei

Pompierii militari mehedinteni au fost nevoiti sa duca o lupta intensa cu flacarile, patru incendii izbucnind pe raza judetului. Marti la prinz, detasamentul Drobeta Turnu Severin s-a deplasat in municipiul Orsova, pentru a interveni la stingerea incendiului izbucnit la vegetatia uscata de pe pasunea lui Dumitru Chilom.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la doua hectare de vegetatie uscata si la doua clai cu fin, cu pericol de propagare la padurea invecinata. Focul a fost stins in aproximativ doua ore. Cauza izbucnirii lui a fost o tigara aruncata la intimplare, pagubele inregistrate fiind de cinci milioane de lei.

Mai tirziu, un alt incendiu a izbucnit in satul Scapau, din comuna Devesel, la un depozit de furaje apartinind lui Ion Popescu. Garda de interventie sosita la fata locului a constatat ca ardeau doua clai de fin si aproximativ 35 de metri liniari din gardul din scindura care imprejmuia curtea, existind riscul propagarii la anexele gospodaresti.

Cauza izbucnirii incendiului a fost focul deschis, aprins de proprietar pentru igienizarea resturilor vegetale si lasat nesupravegheat. Au ars trei tone de fin si gardul din scindura de 35 de metri liniari. Pagubele se ridica la 15 milioane de lei, dar pompierii au reusit salvarea casei, a anexelor gospodaresti, precum si a mai multor animale din curte.

Cel de-al treilea incendiu a izbucnit marti seara, la ora 20.50, in gospodaria lui Marin Ciobanu, din comuna Salcia. Garda de interventie Vinju Mare s-a deplasat la fata locului cu doua autospeciale cu apa si spuma. La sosirea pompierilor, focul se manifesta la acoperisul unui grajd si la un depozit de lemne, cu pericol de propagare la casa si la anexe.

Incendiul a fost stins in 50 de minute, iar cauza izbucnirii lui a fost focul lasat nesupravegheat, facut de proprietar pentru igienizarea curtii. Pagubele se ridica la zece milioane de lei.

Ultimul incendiu care a necesitat interventia pompierilor militari mehedinteni s-a produs ieri- dimineata, la depozitul de furaje apartinind lui Buse Constantin, din satul Albulesti, comuna Dumbrava. Incendiul a fost lichidat de echipajul sectiei de pompieri Strehaia. Focul a mistuit cinci tone de lucerna. Pompierii sint de parere ca acest incendiu a fost provocat intentionat. Cercetarile continua, pentru depistarea si tragerea la raspundere a autorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS