9 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalStatele Unite au creat un „guvern paralel“

Statele Unite au creat un „guvern paralel“

Presedintele american, George W. Bush, a aprobat, dupa atentatele din 11 septembrie, crearea unui „guvern paralel“, format din circa 100 de personalitati, care isi desfasoara activitatea in secret, in afara Washingtonului, a anuntat Washington Post. Decizia lui Bush a activat planuri mai vechi, avind drept scop asigurarea continuitatii conducerii tarii in cazul unui atac masiv asupra capitalei federale. Planul (Continuity of Operations Plan) a fost pus in aplicare din cauza temerii ca reteaua Al-Qaida ar putea obtine in cele din urma arme nucleare portabile, au afirmat surse oficiale, citate de Washington Post. Unul dintre membrii noii structuri a afirmat ca aceasta a fost pusa la punct in graba, in primele ore de dupa atacurile din 11 septembrie.

Ulterior, oficiali de rang inalt din fiecare departament au fost trimisi, prin rotatie, in locatii de maxima securitate aflate pe coasta de est a Statelor Unite. Rotatia are loc de la sfirsitul lunii octombrie sau inceputul lunii noiembrie, conform unei directive prezidentiale existente inca din perioada administratiei lui Dwight D. Eisenhower. Oficialii inclusi in acest program petrec circa 90 de zile in locatiile de maxima securitate, astfel incit cei mai multi dintre cei inclusi in „primul val“ au revenit acasa. Numarul civililor adapostiti in aceste locatii este cuprins intre 70 si 150, dar fluctueaza in functie de informatiile detinute de autoritati cu privire la amenintarile teroriste, a declarat unul dintre oficialii care coordoneaza programul. Din aceasta structura fac parte reprezentanti ai tuturor departamentelor si agentiilor independente, iar principala sa misiune este prevenirea colapsului functiilor de baza ale guvernului in cazul unui atac masiv. Acest guvern paralel ar putea asigura, in cazul unei catastrofe, distribuirea rezervelor nationale de apa si alimente, controlul asupra transporturilor, retelelor de energie si telecomunicatii, sistemului de sanatate si ordine publica. De asemenea, ar putea incepe refacerea guvernului federal. Cunoscuta drept COG (Continuity of Government), aceasta „administratie in asteptare“ completeaza repetatele absente de la Washington ale vicepresedintelui Dick Cheney. Supravietuirea acestuia in caz de atac trebuie sa asigure succesiunea constitutionala, iar prezenta unui nucleu de responsabili federali ii poate asigura mijloacele de a -si pune in aplicare deciziile. Surse guvernamentale citate de Washington Post afirma ca, in cazul unui atac atomic, capacitatea de guvernare ar putea fi distrusa complet in cazul in care nu exista, in afara Washingtonului, o structura de comanda. Washington Post a fost de acord cu cererea Casei Albe de a nu divulga numele nici unuia dintre cei implicati in program si nici cele doua principale locuri sigure in care sint adapostiti acestia. „Guvernul din umbra“ cuprinde numai reprezentanti ai puterii executive, pentru Congres si Justitie existind planuri separate de continuitate, care insa nu presupun prezenta permanenta a oficialilor in locatii de maxima securitate. Conducerea militara a mentinut mult timp centre de comunicare si control duble si exista si pentru departamentele civile planuri de continuare a guvernarii. Acestea nu au avut pina acum activitati permanente, facind numai obiectul unor exercitii.

In numai citeva ore de la atacurile sincronizate asupra Pentagonului si a World Trade Center, elicopterele de la Centrul militar zonal din Washington au decolat cu un prim lot de oficiali care urma sa fie evacuati. Martori oculari din apropierea uneia dintre cele doua locatii de securitate au relatat despre sosirea a doua elicoptere, un monomotor si un bimotor, escortate de avioane de lupta F-16, la scurt timp dupa aceea facindu-si aparitia niste autobuze guvernamentale. Foarte putini dintre principalii membri ai Cabinetului au parasit Washingtonul pe 11 septembrie si nici unul dintre ei nu a ramas in buncar. Multe dintre departamente, inclusiv Justitia si Finantele, au pregatit planuri de delegare a unor prerogative statutare catre oficiali care, in mod normal, nu le detin. In alte cazuri nu a fost nevoie de astfel de transferuri legale ori ele sint avute in vedere ca masuri de rezerva. Cei evacuati nu au voie sa-si ia cu ei familiile si nu au voie sa spuna nimanui unde merg si de ce. „Ei sint intr-o «calatorie de afaceri», asta-i tot“, a explicat unui dintre responsabilii implicati in acest program.

Locatiile de maxima securitate dispun de stocuri de alimente, apa, medicamente si alte provizii, precum si de resurse proprii de energie. Totusi, facilitatile se dovedesc destul de invechite: un responsabil care a vizitat una dintre baze a afirmat ca sistemele informatice sint invechite si nu se pot conecta la actuala baza de date a guvernului, liniile telefonice sint insuficiente, iar numarul spatiilor de lucru dotate cu legaturi audio si video sint insuficiente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS