22.9 C
Craiova
luni, 9 iunie, 2025
Știri de ultima orăEducatieBacalaureatDolj: Peste 3.000 de absolvenți de liceu susțin bacalaureatul

Dolj: Peste 3.000 de absolvenți de liceu susțin bacalaureatul

3162 de candidați sunt așteptați să susțină probele scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Sunt constituite 14 centre de examen la nivelul județul Dolj. ( 2710 – promoția curentă, 452 – promoția anterioară )

Probele scrise vor avea loc după următorul calendar:

  • 10 iunie 2025: Proba E.a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 11 iunie 2025: Proba E.c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 13 iunie 2025: Proba E.d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
Conform calendarului aprobat prin OMEC nr. 6481/2024, comunicarea rezultatelor inițiale va avea loc în data de 20 iunie 2025, iar rezultatele finale în data de 30 iunie 2025.

În această sesiune, 23 candidați vor susține probele scrise în condiții speciale, adaptate conform Procedurii nr. 32418/22.10.2024 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale: evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi examenul naţional de bacalaureat – sesiunea 2025.

Probele scrise vor începe la ora 9:00. Accesul elevilor în sălile de clasă este permis pâna la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării lucrărilor scrise este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Lucrările vor fi scanate în sala de examen și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, elaborată de Ministerul Educației. Acestea vor fi repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații. În acest sens, fiecare sală în care se susțin probelele scrise din centrele de examen este dotată cu scanner.

Examenul Național de Bacalaureat se desfășoară sub monitorizare audio – video.

Citește și: Consultări la Cotroceni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS