În timp ce maneliştii câştigă bani „fără număr“ în plin sezon de nunţi, aflăm de la DGFP că doar nouă interpreţi din Dolj figurează în evidenţele Fiscului şi plătesc impozite la stat. Şeful Finanţelor doljene spune că nu are ce să le facă maneliştilor, ci trebuie ca aceştia să-şi declare de bunăvoie veniturile.
Impozitarea este inechitabilă în România. În timp ce intelectualii (în special cei plătiţi pe drepturi de autor, cum ar fi jurnalişti, actori, cei care fac invenţii, inovaţii şi alţii care au veniturile la vedere pe contracte sau convenţii civile) sunt umiliţi pe la cozi pentru plata câtorva lei sau zeci de lei drept contribuţii la asigurări sociale şi la şomaj, există o categorie de oameni cărora organele statului le lasă mii sau zeci de mii de euro – bani negri în buzunare şi în conturi. Şi ei trăiesc tot în România, dar pentru ei legea este mult prea blândă, iar statul nu se grăbeşte să îi impoziteze. Este vorba despre manelişti, lăutari şi alţi interpreţi care câştigă într-o lună poate şi de zece ori mai mult decât o persoană plătită pe drepturi de autor.
E plin pământul de interpreţi. În acte sunt doar nouă
Îi vedem în restaurante, îi auzim la nunţi, îi vedem chiar şi la televizor în diverse emisiuni muzicale, îi vedem coborând din limuzine luxoase, îi vedem aruncând cu bani sau chiar aruncându-se în ei cu bani „fără număr“, dar nu îi regăsim în evidenţele Fiscului doljean. Aţi văzut vreun manelist să taie chitanţă pentru prestaţia la o nuntă sau să declare bacşişul la stat? Azi văzut vreun interpret de muzică populară să taie chitanţă sau bon de casă, să emită o factură sau orice alt act doveditor? De fapt, ceea ce tot românul vede cu ochiul liber, Fiscul se face că nu vede. GdS a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj date referitoare la numărul maneliştilor care sunt înregistraţi în evidenţa statului ca plătitori de impozite şi taxe. Am rămas surprinşi să aflăm că într-un judeţ de mărimea Doljului doar nouă persoane şi-au declarat la Fisc veniturile din această activitate. „La nivelul DGFP Dolj, în anul 2009 s-au înregistrat nouă interpreţi, care au declarat un venit total de 48.141 de lei, impozitul aferent fiind de 9.680 de lei“, informează Fiscul doljean. În medie, înseamnă că fiecare ar fi încasat 6.800 de lei pe an, deci în jur de 570 de lei pe lună. Şi aici apar semne de întrebare. Dacă ar fi avut venituri aşa de mici, atunci de unde şi-au permis maşini de 50.000-60.000 de euro? Dar aceasta este altă poveste. Cel puţin cei nouă plătesc impozit. Cum rămâne cu sutele de interpreţi care câştigă numai într-o seară 1.000-2.000 de euro şi nu plătesc nici un ban la stat? Cunoscătorii ştiu că interpreţii doljeni „de lux“ cer la nunţi chiar şi 1.000 de euro pentru un program de două ore. Ei nu se regăsesc cu astfel de sume în evidenţele Fiscului. Câţiva interpreţi au declarat la stat că au încasat anul trecut ceva mai mulţi bani de la nunţi. Nu ştim dacă sunt sau nu manelişti, dar ştim de la Finanţe că doi dintre ei au declarat la stat venituri de 12.350 de lei, respectiv 8.173 de lei pe un an întreg, adică au câştigat cam cât salariul lunar al unui profesor cu câţiva ani vechime. Nimeni nu poate verifica veridicitatea sumelor declarate de interpreţi, asta dacă, în cel mai fericit caz, ei merg la Fisc să-şi declare o parte din venituri.
Un singur muzicant cu contract de drepturi de autor
Ne-am gândit că poate unii dintre aceşti interpreţi renumiţi din Dolj primesc bani din drepturi de autor pentru CD-urile şi albumele puse pe piaţă, pentru piesele care li se difuzează la radio sau TV. Dar, stupoare! Un singur muzicant şi-a declarat la Fiscul doljean venituri din drepturile de autor.
„Un singur interpret a declarat pentru anul 2009 venituri din drepturi de autor în valoare de 43.773 de lei, impozitul aferent fiind de 7.004 lei“, au comunicat reprezentanţii DGFP Dolj, la solicitarea GdS.
Şeful Fiscului: Nu putem să-i prindem!
Legea este în favoarea maneliştilor. Ei trebuie să meargă la Finanţe de bunăvoie şi să îşi declare veniturile obţinute din cântat pe la spectacole sau alte evenimente. Directorul Finanţelor doljene, Eugen Călinoiu, spune că nu are pârghiile legale pentru impozitarea maneliştilor.
„Nu avem cum să-i prindem pe acei manelişti de care vorbiţi dumneavoastră! Eu nu pot să fac înregistrare din oficiu în cazul lor. Cei nouă interpreţi au venit ei şi şi-au declarat la stat veniturile. Nu eu i-am obligat. Dacă eu fac o razie la un restaurant şi patronul de acolo îmi spune că nu-i dă nici un ban interpretului, că e văru-său, eu ce pot să fac atunci?“, a spus şeful Fiscului doljean. Călinoiu spune că nu are cum să oblige muzicanţii să „presteze“ şi la stat, pentru că, pe acest palier, controlul Fiscului este aproape imposibil.
Intelectualii îşi declară veniturile
În 2008, doar 11 profesori îşi declaraseră veniturile la Finanţe. De anul trecut, de când mass-media a atras atenţia asupra veniturilor nedeclarate, mai mulţi intelectuali şi-au declarat veniturile.
„(…) La nivelul DGFP Dolj, 60 de profesori au declarat că au obţinut în anul 2009 venituri din meditaţii în sumă totală de 175.903 lei. Cele mai mari trei venituri obţinute de profesori din meditaţii sunt de 5.324 de lei, 3.194 de lei, respectiv 2.662 de lei“. Nimeni nu bagă mâna în foc pentru profesori, garantând că ei şi-ar fi declarat veniturile reale din meditaţii, dar cel puţin plătesc impozite tot mai mulţi din această categorie profesională. De asemenea, în Dolj există 60 de persoane cu contract de drepturi de autor, care au încasat 469.214 lei şi au plătit impozite totale de 55.253 de lei. Contractele de drepturi de autor sunt doar „la vedere“, înregistrate la instituţiile abilitate ale statului, iar pentru acestea se plătesc impozitele şi contribuţiile aferente.
Bancul vremurilor noastre
Situaţia din România zilelor noastre se potriveşte perfect cu bancul pe care l-am auzit zilele trecute:
„O mamă îşi dojeneşte fiul: – În Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să munceşti, manele nu vrei să cânţi, fotbal nu ştii să joci. Bine, mă,… atunci dă la FACULTATE… ca să ajungem de râsul blocului!“.