Deputații au adoptat, miercuri, un proiect prin care părinții care lucrează și au în grijă copii cu handicap de până la 18 ani pot lucra de acasă 8 zile pe lună sau în regim de telemuncă. Excepție fac doar situațiile în care felul muncii nu permite ca activitatea să poată fi făcută în astfel de condiții, scrie Agerpres.
Proiectul de lege modifică Codul muncii și are ca obiect de reglementare acordarea a 8 zile de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani încadrați în grad de handicap.
Ce facilități primesc părinții copiilor cu dizabilități
Inițiativa legislativă mai prevede acordarea a câte două zile în plus pentru fiecare copil, în cazul salariaților care au în întreținere copii gemeni sau tripleți, precum și în situația familiilor cu doi sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap.
„Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani încadrați în grad de handicap beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr.81/2018, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții. În cazul salariaților care au în întreținere 2 sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar față de cele 8 zile, pentru fiecare copil mai sunt acordate câte 2 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. De această prevedere beneficiază și salariații care au în întreținere copii gemeni, tripleți sau multipleți cu vârsta de până la 18 ani”, arată sursa citată.
Camera Deputaților a adoptat decizional proiectul și astfel legea merge la promulgare.
Citește şi: AUR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Educației