30.6 C
Craiova
vineri, 22 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateONU declară oficial foamete în Fâșia Gaza

ONU declară oficial foamete în Fâșia Gaza

ONU a declarat oficial vineri foamete în Fâșia Gaza, prima din Orientul Mijlociu, după ce experții săi au avertizat că 500.000 de persoane se află într-o stare „catastrofală“, informează Agerpres.

Foametea din Gaza „ar fi putut fi evitată“ dacă nu ar fi fost „obstrucționarea sistematică din partea Israelului“, a acuzat la Geneva responsabilul cu coordonarea afacerilor umanitare al Națiunilor Unite, Tom Fletcher.

„Această foamete ne va bântui și trebuie să ne bântuie pe toți“, a subliniat el.

ONU și-a atras imediat furia Israelului, care a denunțat un anunț părtinitor „bazat pe minciunile Hamasului“. „Nu există foamete în Gaza“, a transmis Ministerul israelian de Externe.

Peste o jumătate de milion de oameni din Gaza se confruntă cu condiții „catastrofale“

După luni de avertismente cu privire la o foamete în acest teritoriu devastat de război, Cadrul integrat de clasificare a fazelor securității alimentare (IPC), o agenție a ONU cu sediul la Roma, a confirmat că este în desfășurare o foamete în guvernoratul Gaza (orașul Gaza) și că aceasta ar urma să se extindă și către guvernoratele Deir el-Balah și Khan Younis până la sfârșitul lunii septembrie.

Guvernoratul Gaza reprezintă aproximativ 20% din suprafața Fâșiei Gaza. Dacă se adaugă și cele din Khan Younis (29,5%) și Deir el-Balah (16%), se ajunge la 65,5%, adică aproximativ două treimi din suprafața totală a Fâșiei Gaza, un teritoriu sărac de 365 km pătrați unde se află mai mult de două milioane de palestinieni.

Potrivit experților ONU, peste o jumătate de milion de oameni din Gaza se confruntă cu condiții „catastrofale“, cel mai ridicat nivel de stres alimentar al IPC, caracterizat prin foamete și moarte.

Această cifră, bazată pe informații colectate până pe 15 august, ar urma să ajungă la aproape 641.000 până la sfârșitul lui septembrie.

Conform IPC, este cea mai gravă deteriorare a situației de la începutul analizelor sale în Fâșia Gaza.

Pentru IPC, o foamete este în curs atunci când sunt reunite trei condiții: cel puțin 20% din gospodării (una din cinci) se confruntă cu o lipsă extremă de alimente, cel puțin 30% dintre copiii sub cinci ani (unul din trei) suferă de malnutriție acută, iar cel puțin două persoane din 10.000 mor de foame în fiecare zi.

Această situație este rezultatul escaladării conflictului din ultimele luni, care a condus la mutări masive de populație combinate cu accesul restricționat la proviziile alimentare, cauzate de Israel.

Israelul acuză Hamas și asociațiile umanitare

La începutul lunii martie, Israelul a interzis complet intrarea ajutoarelor în Gaza, după care, la sfârșitul lunii mai, a permis livrarea unor cantități foarte limitate, provocând penurii grave de hrană, medicamente și combustibil.

Israelul, care controlează întregul acces către Gaza, acuză Hamas că fură ajutoarele, lucru pe care aceasta din urmă îl neagă, iar despre organizațiile umanitare spune că nu le distribuie. Însă acestea au afirmat că Israelul impune restricții excesive și că este foarte periculos să distribuie ajutoarele în plin război.

Atacul din 7 Octombrie a provocat de partea israeliană moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili, conform unui raport al AFP realizat pe baza datelor oficiale.

Ca răspuns, Israel a lansat o ofensivă de amploare care a dus la cel puțin 62.192 de morți în Gaza, în majoritate civili, conform datelor Ministerului Sănătății din Gaza, considerate de încredere de ONU.

Citește și: Polițist omorât cu propriul pistol în timpul unui jaf la o benzinărie din Germania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS