Un român a fost condamnat la 120 de luni într-o închisoare federală pentru că a clonat zeci de mii de carduri EBT (carduri pe care sunt virate ajutoare sociale) în California și New York.
Cătălin-Marius Graur, de 43 de ani, a cărui ultimă reședință cunoscută a fost în Hollywood, a fost condamnat de un judecător districtual ,care i-a ordonat, de asemenea, să plătească despăgubiri în valoare de 165.697 de dolari, a transmis Departamentul de Justiție din SUA.
Graur a pledat vinovat în octombrie 2024 la o acuzație de conspirație la comiterea de fraudă bancară.
Graur a colaborat cu mai mulți membri ai unei organizații criminale transnaționale
Graur este un cetățean român care a intrat în SUA cu viză turistică în 2020, dar a depășit termenul de ședere permis. A călătorit prin Los Angeles și zonele din jur, instalând dispozitive sofisticate de skimming în bancomate și POS-uri pentru a înregistra informațiile de pe conturile persoanelor care au folosit aceste dispozitive.
Graur a fost arestat în New York City într-un apartament închiriat pe Airbnb în iunie 2024. În posesia sa, Graur avea peste 37.000 de dolari în numerar și 1.488 de numere de dispozitive de acces furate.
Graur a colaborat cu mai mulți membri ai unei organizații criminale transnaționale din România pentru a pune în aplicare această schemă. Un mandat de percheziție pentru reședința unuia dintre complicii lui Graur a dezvăluit că Graur îi trimisese peste 36.000 de numere de carduri EBT furate pe parcursul a trei ani.
Beneficiarii cardurilor EBT, pe care Graur i-a vizat în mod specific, primesc beneficii concepute special pentru a ajuta gospodăriile cu venituri mici să plătească pentru locuință, hrană și alte necesități.
FBI, Serviciul Secret al Statelor Unite, Departamentul Șerifului din comitatul San Bernardino, Departamentul de Servicii Sociale din California și Poliția Națională Română au investigat această chestiune.
Citeşte şi: Un copil de trei ani a căzut de la etajul al treilea al unui bloc