Fostul președinte al României, Ion Iliescu, primea o pensie lunară de 4.000 de lei, la care se adăugau o indemnizație de fost șef de stat în valoare de 5.331 de lei și o indemnizație de fost senator de 5.000 de lei. Acesta locuia în casa pe care și-a cumpărat-o în 1997, din cartierul Primăverii, și deținea încă un apartament în Capitală.
Fostul șef al statului locuia într-un imobil din cartierul Primăverii, pe strada Moliere, cumpărat în anul 1997 cu suma de 7.000 de dolari, unde locuia alături de soția sa, Nina Iliescu.
Casa îi fusese dată în chirie după Revoluție, iar după o ordonanță specială dată în 1996, acesta a putut cumpăra locuința. În 2008, a primit în proprietate și terenul de 1.000 de metri pătrați din jurul locuinței.
Tot în 1996, Iliescu a achiziționat în Capitală un apartament de 156 de metri pătrați.
Ion Iliescu primea lunar o pensie de 4.000 de lei; la aceasta se adăuga o indemnizație pentru funcția de șef al statului, în valoarea de 5.331 de lei, dar și o indemnizație de fost senator, de 5.000 de lei. Prin urmare, veniturile sale lunare ajungeau la aproximativ 15.000 de lei.
Fostul președinte era cunoscut ca fiind un cititor pasionat, având o bibliotecă vastă, şi colecționar de tablouri.
Citeşte şi: O femeie a murit după ce a fost târâtă cu maşina de fostul concubin, cu care are doi copii