Președintele Nicușor Dan, aflat în vizită oficială în Austria, a anunțat vineri că a promulgat primul pachet de măsuri fiscal-bugetare, informează Agerpres.
„Tocmai ce am semnat primul pachet și tehnic este consistent. Sunt 30 de pagini, 40 de pagini, și tot timpul când ai de făcut un pachet din astea, apar probleme tehnice“, a arătat șeful statului.
El a făcut referire și la cel de-al doilea pachet de măsuri.
„La început de august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Bineînțeles că atunci când iei măsuri care, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât își permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni și populație și din cauza asta apar și tensiuni în coaliție. Eu ce vreau să spun în momentul ăsta este că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România și-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele ar fi fost să stea în opoziție“, a precizat șeful statului, într-o conferință de presă.
Nicușor Dan, vizită oficială în Austria
Președintele Nicușor Dan a început vineri o vizită oficială de două zile în Austria, la Salzburg, la invitația președintelui federal Alexander Van der Bellen. Primul eveniment a fost participarea în calitate de vorbitor la Summitul Salzburg 2025.
El se află în Austria alături de familie. Șeful statului român va avea o întâlnire cu cancelarul federal Christian Stocker.
De asemenea, președintele României este invitat de onoare al președintelui federal Alexander Van der Bellen la Festivalul de la Salzburg, un eveniment cultural de referință.
Din delegația președintelui Nicușor Dan la Salzburg fac parte ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, consilierul prezidențial pentru Afaceri Europene, Luminița Odobescu, consilierul prezidențial pentru Politici economice și sociale, Radu Burnete, și însărcinatul cu afaceri ad-interim la Ambasada României în Austria, Andrea Amza-Andras.
Citește și: Accident între două autoturisme! Un bărbat a ajuns la spital