Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, va fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia. Decizia instanței este definitivă.
Elena Udrea a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost sancționată disciplinar, a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate și a fost recompensată în 16 rânduri, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Ploiești, potrivit anten3.ro.
„Potrivit caracterizării întocmite de administrația locului de deținere, instanța reține că petenta-condamnată a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate, manifestând o atitudine de respect față de normele instituționale, adaptându-se corespunzător mediului carceral și implicându-se activ în activitățile desfășurate în cadrul programelor de educație și asistență psihosocială.
Din analiza procesului-verbal întocmit de Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou rezultă că persoana condamnată a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind propusă pentru liberare condiționată, cu mențiunea că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 59 din Codul penal din 1969”, se mai menționează în motivare.
Elena Udrea nu a fost sancționată disciplinar pe parcursul executării pedepsei
Elena Udrea nu a fost sancționată disciplinar pe parcursul executării pedepsei și a fost recompensată în 16 rânduri, ultima recompensă fiind acordată la data de 16 mai, arată sursa citată.
De asemenea, s-a vorbit despre faptul că aceasta are în întreținere o fiică minoră, față de care are obligații legale și morale de sprijin, creștere și educare.
Conform documentului, prejudiciul din dosar a fost parțial achitat, iar pentru diferența rămasă au fost instituite măsuri asigurătorii constând în sechestre, urmând ca recuperarea integrală să se realizeze prin valorificarea acestora.
Din punctul de vedere al instanței, Elena Udrea „a conștientizat gravitatea comportamentului infracțional, a interiorizat valorile sociale fundamentale și a manifestat reale progrese în procesul de reeducare”.
Citeşte şi: Elena Udrea află astăzi dacă va fi eliberată