Sunt sigur că cititorii mei vor fi impresionaţi de aceste cugetări ale lui Henri Coandă, academician, inginer aeronautic, fizician, inventator, expert în aerodinamică şi mecanica fluidelor: “Mulţi indivizi din societatea modernă sunt ca barcagiii: trag la vâsle, dar stau cu spatele la viitor.”; “Viitorul este suma paşilor pe care îi faceţi, inclusiv a celor mici ignoraţi sau luaţi în râs.”; “Cunoaşterea îţi dă aripi, iar imaginaţia te înalţă.”; “Omul ar putea călători spre stele cu o viteză fantastică, folosind pentru propulsie propria sa energie.”; “Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista multe naţii care să-i fi adus, faţă de numărul de locuitori, atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani!”.
Henri Coandă s-a născut la Bucureşti în ziua de 7 iunie 1886; tatăl lui era generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la “Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele” din Capitală şi pentru o scurtă perioadă în cursul anului 1918 Prim Ministru al României, iar mama sa Aida Danet era fiica medicului francez Gustave Danet. Elev al Şcolii “Petrache Poenaru” şi apoi al Liceului “Sfântul Sava” din Bucureşti, Henri este trimis în 1899 la vârsta de 13 ani la “Liceul Militar” din Iaşi ale cărui studii le încheie în 1903, primind gradul de sergent major; continuă studiile militare la “Şcoala de Ofiţeri de artilerie, geniu şi marină” din Capitală. Detaşat în Germania la un regiment de artilerie de câmp, în 1904 el este trimis la “Universitatea Tehnică” din Berlin-Charlottenburg. A urmat, de asemenea, cursuri la “Institutul Tehnic Montefiore” din Liège/Belgia. Revine în ţara sa în anul 1908, fiind încadrat ca ofiţer activ la Regimentul 2 de Artilerie. Coandă părăseşte în scurt timp lumea armatei din cauza nemulţumirii sale faţă de disciplina cazonă care venea în directă contradicţie cu spiritul lui inventiv şi cu dorinţa de aventură; de pildă, el a efectuat un lung voiaj cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet.
Franţa a fost ţara care i-a marcat pregnant biografia. Deseori când diverse condeie gazetăreşti scriu despre România şi “Mişcarea Francofonă” se referă la oameni de artă (poeţi, romancieri, pictori, compozitori) şi mai puţin la oameni de ştiinţă din ţara noastră; Henri Coandă este, însă, un nume de prestigiu ce nu poate fi eludat. Astfel, după acea călătorie în Asia, el pleacă în Franţa, înscriindu-se la “Şcoala Superioară de Aeronautică şi Construcţii” de la Paris, nou înfiinţată pe care a absolvit-o ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici. Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi al savantului Paul Painlevé el obţine aprobările necesare efectuării experimentelor aerodinamice prealabile şi construieşte în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni un avion fără elice numit “Coandă 1910” pe care l-a expus la cel de-al “Doilea Salon Aeronautic Internaţional“ de la Paris. Potrivit celor declarate ulterior de însuşi viitorul mare savant, în timpul unei tentative de zbor din decembrie 1910 pe aeroportul Issy-les-Moulineaux din proximitatea Parisului aparatul său a scăpat de sub control, s-a lovit de un zid de la marginea zonei de decolare şi a luat foc; până acum nu au fost identificate surse credibile legate de acel incident care să confirme cele declarate după 1956 de Henri Coandă. După perioada 1911-1914 când a lucrat ca director tehnic al Uzinelor de Aviaţie din Bristol/Anglia, construind avioane cu elice de concepţie proprie şi de mare performanţă marca “Coandă”, el a revenit în Franţa unde a realizat prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie, denumită “Perse-Neige”/Ghiocel în limba franceză, primul tren aerodinamic din lume ş.a. În anul 1936 Henri Coandă obţinea un brevet francez de invenţie pentru “Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid”; descoperirea sa remarcabilă a rămas în mentalul ştiinţific sub numele “Efectul Coandă”.
Mintea lui Coandă a fost un miraculos “cuib al invenţiilor”. Iată câteva dintre acestea incluse la locuri de cinste în Analele aeronauticii mondiale: *aparatul de zbor bimotor cu o singură elice, unul dintre motoarele cuplate putând fi oprit în timpul zborului/1911; *aparatele de zbor Bristol-Coandă/1911-1914; *aeronava Coandă-1916 cu 2 elici apropiate de coada aparatului de zbor/1914-1918; *bois-cimentul (material de construcţie asemănător cimentului cu aspect de lemn) utilizat pentru decoraţiuni/1921; *dispozitivul de detectare a lichidelor din sol, folosit în prospecţiunile petrolifere/1926; *cisterna din beton granitat pentru depozitarea petrolului în vagoane şi şlepuri/1927; *blocurile-piramidă ca locuinţe civile multicelulare metalice şi modulare/1928; *aerodina lenticulară capabilă să decoleze şi să aterizeze pe verticală/1935; *sistemul de desalinizare a apei de mare cu ajutorul energiei solare/1954; *sistemul de transport în tub pentru deplasarea substanţelor solide containerizate/1960 etc.
Henri Coandă a revenit definitiv în ţară în anul 1969 ca director al “Institutului de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică”/INCREST care a avut un rol important în programele aeronautice române; aici s-au făcut primul avion de luptă românesc IAR 93 (în cooperare cu Iugoslavia), avionul de şcoală şi antrenament IAR 99 şi urma să se producă primul supersonic autohton, existând 5 variante testate. A contribuit substanţial la primul program “Rombac” şi a deschis anumite porţi la Compania “Rolls Royce” pentru importarea motoarelor de avioane. Henri Coandă a devenit în anul 1970 membru al “Academiei Române” ca o recunoaştere a strălucitei şi îndelungatei contribuţii ştiinţifice.
La 25 noiembrie 1972 Henri Coandă pleca la cele veşnice, lăsând posterităţii imaginea unei ilustre personalităţi a ştiinţei şi tehnicii româneşti şi universale. Amintirea sa a fost onorată prin anumite demersuri, deşi acestea mi se par insuficiente în raport cu remarcabilul aport creativ al savantului nostru. i) “Casa Coandă” din centrul Bucureştilor ar putea fi transformată într-un “Muzeu al aeronauticii româneşti”. Istoria acesteia este următoarea: a fost construită în 1910 de către generalul Constantin Coandă după proiectul arhitectului român de origine franceză Ernest Doneaud secondat de ucenicul său, arhitectul Grégoire Marc; construcţia alcătuită din parter, un etaj, mansardă şi subsol a costat 88.000 de lei (echivalentul actual al sumei de 2 milioane de euro); clădirea a fost dobândită de cele două surori ale lui Henri Coandă ca o moştenire de la tatăl acestora; imobilul a fost rechiziţionat în 1947 şi utilizat până în 1967 de Ministerul Afacerilor Interne ca sediu al agenţiei elene de presă “Ellas Press” şi al “Asociaţiei Emigranţilor Politici din Grecia în R.P.R.”, în perioada 1967-1969 fiind administrat de “Gospodăria de partid”. Încă distinsă, clădirea bucureşteană are nevoie de reparaţii substanţiale care să îi permanentizeze farmecul şi prestigiul de odinioară. ii) Există în ţară o serie de “Colegii Tehnice de Aeronautică” şi “Licee Teoretice” care îi poartă numele, dar Universitatea “Politehnica” din Capitală nu are un Amfiteatru “Henri Coandă” în cadrul Facultăţii de Aeronave. iii) “Aeroportul Internaţional Otopeni” nu este nici pe departe compatibil cu numele Savantului pe care l-a primit în mai 2004, fiind de mulţi ani o jalnică “poartă de intrare” în România, cunoscută doar prin murdărie, disconfort, nefuncţionalitate şi anacronisme în sfera serviciilor. iv) Acelaşi lucru poate fi afirmat despre Cartierul “Henri Coandă” din Bucureşti, considerat o zonă citadină prioritară; deocamdată se caracterizează prin şosele desfundate, lipsa unor centre alimentare şi a unor locuri de joacă pentru cei mici, printr-o murdărie generală ce iese în evidenţă mai ales în perioada ploilor de toamnă. v) Pe când un bust sau o statuie dedicată ilustrului savant Henri Coandă pe un bulevard central al Capitalei care ar putea fi o completare semnificativă şi binevenită a existenţei unor străzi din Bucureşti şi din diverse oraşe ale ţării ce se mândresc cu celebrul său nume? vi) Câte cărţi au fost publicate în ultimii ani despre personalitatea “pionierului român al aviaţiei” Henri Coandă?
Să fi uitat oare cei de astăzi acel preţios “A.B.C. al Culturii Moderne Române”, alcătuit din Tudor Arghezi, Constantin Brâncuşi şi Henri Coandă?
Autor Dan Mihai Bârliba
