22.6 C
Craiova
vineri, 20 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitateÎncă un cutremur s-a produs în Turcia

Încă un cutremur s-a produs în Turcia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, în Turcia. Seismul a fost înregistrat la ora 04:28:17 (ora locală a României) și a avut magnitudinea ml 5,1, conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Cutremurul s-a produs la adâncimea de 10km, în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Kayseri, 42km E de Nevsehir, 96km NE de Nigde, 98km SE de Kirsehir.

În urmă cu mai bine de o lună, Turcia şi Siria erau lovite de un seism care s-a soldat cu zeci de mii de morţi şi a cauzat distrugeri de peste 34 de miliarde de dolari.

Seismul care a lovit Turcia în 6 februarie, la ora 04:17, “cea mai mare catastrofă naturală din ultimul secol în Europa”, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a traumatizat o ţară întreagă. Rude decedate, oraşe în ruine, o viaţă nouă în corturi sau containere: o lună mai târziu, milioane de turci se confruntă cu gravele consecinţe ale dezastrului.

Peste 13.000 de replici, în decurs de o lună

Cutremurul cu magnitudine 7,8, urmat câteva ore mai târziu de un seism cu magnitudinea 7,6, s-a soldat cu aproape 46.000 de morţi şii 105.000 răniţi în Turcia, conform bilanţului care fără îndoială este incomplet. 214.000 clădiri au fost distruse, unele cu 12 etaje, în 11 provincii ale ţării.

Şi în Siria au murit din cauza cutremurelor aproape 6.000 de oameni.

S-au înregistrat în decurs de o lună peste 13.000 de replici, ceea ce menţine starea de panică în Turcia, ţară situată într-o zonă seismică printre cele mai active din lume.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS