19.8 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateToate victimele prăbușirii unui ghețar în Italia au fost identificate

Toate victimele prăbușirii unui ghețar în Italia au fost identificate

Poliţia italiană a confirmat sâmbătă moartea a 11 persoane în urma prăbuşirii unui gheţar în Munţii Dolomiţi, un accident pus pe seama temperaturilor crescute, scrie Agerpres.

„Putem afirma că ne-am făcut foarte rapid treaba şi confirmăm un bilanţ final de 11 decese”, a declarat Giampietro Lago, şeful criminaliştilor care au participat la procesul de identificare a cadavrelor.

Echipele de salvare s-au temut că ar fi existat şi o a 12-a victimă, dar acum susţin că nu există motive să creadă că bilanţul acestei tragedii ar putea să mai crească.

În Valea Fassa a fost organizată o zi de doliu în amintirea celor ucişi de avalanşa produsă duminică pe Marmolada, care cu înălţimea de 3.300 de metri este cel mai înalt vârf din Munţii Dolomiţi – un masiv ce face parte din estul Alpilor italieni.

Cea mai mare parte a Italiei a fost afectată de un val de căldură şi oamenii de ştiinţă avertizează că schimbările climatice pot destabiliza gheţarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS