29 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSute de rachete lansate din Fâșia Gaza spre Israel

Sute de rachete lansate din Fâșia Gaza spre Israel

Peste 250 de rachete au fost lansate de către militanții din Fâșia Gaza spre Israel, în cursul zilei de sâmbătă, la care armata israeliană a răspuns prin bombardarea a peste 100 de poziții Hamas din Fâșia Gaza, transmite Mediafax.

Conflictul a escaladat sâmbătă dimineață, când militanții din Fâșia Gaza au lansat aproximativ 50 de rachete spre Israel, atacul continuând pe tot parcursul zilei, conform Forțelor de Apărare Israeliene (IDF). Oficialii IDF au transmis că majoritatea rachetelor lansate din Fâșia Gaza au fost interceptate de sistemul de apărare aeriană. Ca răspuns la atacurile militanților, armata israeliană a efectuat o serie de atacuri aeriene care au vizat aproximativ 130 de poziții Hamas din Fâșia Gaza. Trei israelieni au fost răniți de către rachetele lansate din Fâșia Gaza, iar patru palestinieni au fost uciși în urma atacurilor aeriene israeliene.

Organizația Națiunilor Unite a transmis că lucrează împreună cu autoritățile din Egipt pentru reinstaurarea unui armistițiu. Printre țintele vizate de atacurile aeriene israeliene s-a numărat și sediul agenției de presă turce Anadolu din Fâșia Gaza, lucru condamnat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„Condamnăm dur atacul israelian asupra birourilor agenției de presă Anadolu din Fâșia Gaza. Turcia și agenția Anadolu vor continua să spună lumii despre terorismul israelian și despre atrocitățile comise în Fâșia Gaza”, a declarat Erdogan prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter. De asemenea, și ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a criticat atacul care a vizat agenția de presă, menționând că acțiunile Israelului reprezintă crime împotriva umanității.

Peste noapte, au fost lansate dinspre Fâșia Gaza alte aproximativ 180 de rachete, iar Israelul a lovit 60 de ţinte din Fâşia Gaza, potrivit Forţelor de Apărare Israeliene. Printre ţinte se numără zonele din nord de unde Hamas lansează rachete, fabricile de armament ale Hamas şi un tunel care uneşte Israelul de Gaza. De la începerea escaladării conflictului, armata israeliană a identificat 430 de rachete lansate din Gaza. Israelul a atacat peste 200 de ţinte, ca răspuns, şi continuă asaltul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS