Cei patru inculpaţi din dosarul permiselor auto obţinute fraudulos au scăpat de închisoare. Tribunalul Gorj a decis vineri condamnarea acestora la închisoare cu suspendare, ca urmare a faptului că cei patru şi-au recunoscut faptele. Astfel, Gheorghe Frăţilescu, administrator şi instructor auto, a primit doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Termenul de încercare este de cinci ani. De asemenea, Georgiana Stroe, instructor auto, a primit doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Instanţa l-a condamnat şi pe instructorul auto Petre Bogdan la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Nu în ultimul rând, fiul Georgianei Stroe, Ionuţ Stroe, administratorul unei şcoli de şoferi din Târgu Jiu, a primit doi ani de închisoare cu suspendare.
Instanţa a desfiinţat total înscrisurile existente la dosarele de şcolarizare ale investigatorilor sub acoperire şi obligă fiecare inculpat la plata către stat a câte 13.500 de lei cheltuieli judiciare. Sentinţa este cu apel.
Eugen Măruţă
Instructorii auto din dosarul permiselor, închisoare cu suspendare
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei