Omar Hayssam a primit două săptămâni în plus de închisoare la condamnarea de 16 ani din dosarul „Volvo”, informează b1.ro citând Mediafax. Tribunalul Bucureşti a emis astăzi un nou mandat de executare a pedepsei, arestul preventiv scăzut din condamnare fiind de trei luni şi jumătate, faţă de patru luni cât se stabilise iniţial. În luna mai 2010, judecătorul Tribunalului Bucureşti care a decis, în primă instanţă, condamnarea la 16 ani de închisoare pentru Hayssam a stabilit totodată ca, în cazul sirianului, să se deducă perioada de arest preventiv, respectiv 6 aprilie 2005 – 2 august 2005 inclusiv. Astfel, s-a stabilit atunci să fie scăzute patru luni de închisoare din pedeapsa finală de 16 ani, menţinută ulterior de instanţele superioare. Astăzi, în urma judecării unei contestaţii la executare făcută de Biroul de Executări al Tribunalului Bucureşti, magistraţii acestei instanţe au stabilit să micşoreze cu doar trei luni şi jumătate perioada de arest a sirianului, ceea ce înseamnă că acesta va face două săptămâni în plus de închisoare.
Omar Hayssam, două săptămâni în plus de închisoare în dosarul „Volvo”
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei