33.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Băsescu: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

Preşedintele Băsescu: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi la întâlnirea cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite, conform Mediafax.

„Am reuşit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoinţa tuturor acordul a fost finalizat. Acum trebuie să pornim unul nou”, a afirmat Băsescu la începutul întâlnirii cu directorul FMI.
Lagarde a precizat că se află pentru prima dată în România şi abia aşteaptă negocierile pentru următorul pas, arătând că trebuie făcute mai multe reforme structurale.
Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.
Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS