Noile condiţii de derulare a programului „Rabla” vor fi publicate pe site-ul Ministerului Mediului pe data de 15 aprilie, iar demararea efectivă a acestuia va fi posibilă la o săptămână după primirea propunerilor, a declarat, azi, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Potrivit Agerpres, ea a precizat că tichetul valoric în valoare de 1.500 de euro ar urma să fie transmisibil.
În plus, ministrul a subliniat faptul că „în momentul acesta suntem în analiză în privinţa numărului de vouchere care va fi pus pe piaţă”, iar „Administraţia Fondului pentru Mediu îşi asigură veniturile în special din colectarea cuantumului aferent timbrului de mediu”. Referindu-se la informaţiile conform cărora pe Internet ar fi apărut deja vânzători de vouchere pentru „Rabla 2013”, oficialul a adăugat că informaţiile care trebuie urmărite şi luate în considerare sunt doar cele provenite din parte ministerului de resort.