21.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova a pierdut un milion de euro la pasajul suprateran

Craiova a pierdut un milion de euro la pasajul suprateran

Craiova a pierdut aproape un milion de euro din finanţarea europeană pentru pasajul suprateran din cauza unor nereguli la licitaţie. Pe cât de injuste sunt motivele, pe atât de mare este paguba în condiţiile unui buget de criză. În total, Oltenia va suferi corecţii financiare de peste 70 de milioane de lei, bani care trebuia să vină de la Uniunea Europeană.

Primăria Craiova s-ar putea vedea nevoită să strângă şi mai tare cureaua financiară. Aproape un milion de euro de la Uniunea Europeană nu vor mai intra în conturile municipalităţii. Motivul? Nereguli în procesul de achiziţie. Problema este că respectivele încălcări de procedură de care este acuzată primăria au avut loc în toată ţara din cauza unui vid legislativ care a bulversat administraţia la nivel naţional.
Concret, potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, din valoarea totală de 40.410.000 de lei cât costă construirea pasajului suprateran, Ministerul Dezvoltării a aplicat o corecţie financiară, la cererea Comisiei Europene, de 10% şi încă 25% din valoarea unui act adiţional pentru lucrări suplimentare de aproape 800.000 de lei. În adresa trimisă, Ministerul Dezvoltării spune că Primăria Craiova nu a respectat principiul transparenţei, prin încălcarea obligaţiilor de publicitate şi reducerea nejustificată a anumitor termene-limită. Ministerul spune că primăria a publicat un anunţ de intenţie referitor la procedura de achiziţie de lucrări, atât în SEAP, cât şi în JOUE (Jurnalul Uniunii Europene – n.r.) şi că perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în JOUE şi data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 52 de zile. Numai că primăria a redus această perioadă la 34 de zile fără să introducă în anunţul de intenţie detalii despre criteriile de calificare şi de selecţie a ofertelor. „În cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunţ de intenţie referitor la contractul de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada până la 36 de zile. Termenul redus poate fi utilizat numai în cazul în care anunţul de intenţie a conţinut toate informaţiile prevăzute pentru anunţul de participare (…) Prin urmare, pentru a beneficia de reducerea de termene prevăzute în cele două norme legislative (naţională şi comunitară), beneficiarul trebuia să includă, la limită, toate datele obligatoriu a fi cuprinse în mod normal în anunţul de participare şi în anunţul de intenţie. Pentru a veni în sprijinul potenţialilor ofertanţi, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a-şi întocmi parţial/total oferta în termen util, iar beneficiarul, de a putea ulterior beneficia de termene reduse la procedură, autoritatea avea obligaţia de a oferi, în cadrul anunţului de intenţie transmis cu câteva luni înaintea publicării anunţului de participare, informaţii esenţiale despre procedură“, se arată în adresa ministerului.
Mai simplu spus, pentru că a redus termenul cu 20 de zile, primăria a dezavantajat potenţiale firme, cu precădere din afara ţării, care nu au avut timp să depună oferte. Directoarea ADR Sud-Vest Oltenia, Marinela Bogheanu, a explicat, pentru GdS, că la nivelul anului 2010, atunci când a fost publicat anunţul de intenţie în cazul pasajului suprateran, nu se ştia clar despre această obligaţie. „Regulile pentu fondurile europene sunt mult mai dure decât cele pentru fondurile naţionale. Au fost discuţii legate de cerinţele europene care trebuia implementate din timp, mai ales că existau soluţii contradictorii şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar şi la instanţe“, a spus Bogheanu. Astfel, din cauza neimplementării la timp în legislaţie a unor criterii clare la vremea potrivită, acum suferă mai toate administraţiile din ţară, inclusiv Craiova.

Imprevizibil şi nu prea

Legat de pasajul suprateran, Ministerul Dezvoltării, tot la cererea Comisiei Europene, a aplicat o corecţie financiară de 25% şi pentru un act adiţional de lucrări în valoare de 779.928 de lei, pe care primăria le-a considerat neprevăzute, dar pe care ministerul le-a văzut previzibile. Actul a fost semnat pentru lucrări datorate naturii neomogene a terenului de fundare, situaţie care, spune primăria, nu a putut fi determinată la nivelul sondajelor geotehnice efectuate în faza de proiect tehnic. Şi atunci a atribuit lucrările  suplimentare prin negociere directă fără publicarea unui anunţ, invocând imprevizibilul. Ministerul a văzut altfel lucrurile. „Cu privire la condiţia particulară referitoare la circumstanţele imprevizibile, această cerinţă trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă ar fi trebuit să prevadă. Modificările determinate de pregătirea neadecvată a documentaţiei tehnico-economice a proiectului tehnic nu pot fi considerate circumstanţe imprevizibile“, se arată într-o notă a Comisiei Europene. Deci suntem buni de plată.

ADR Sud-Vest Oltenia face apel la Bucureşti

Situaţia este mai gravă decât pare la prima vedere. Pentru regiunea Oltenia, nivelul corecţiilor financiare depăşeşte 70 de milioane de lei. Într-o adresă trimisă mai multor ministere pentru îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor europene, în care vorbeşte despre consecinţele corecţiilor financiare, ADR Sud-Vest Oltenia atrage atenţia că pot apărea interpretări contradictorii chiar din partea instituţiilor cu responsabilităţi în verificarea achiziţiilor publice. „Situaţiile care au determinat propuneri de corecţii financiare sunt generate fie de aplicarea unor acte normative care au intrat în vigoare ulterior derulării procedurilor de achiziţie, fie de situaţii practice care nu au fost prevăzute de legislaţia naţională în momentul aplicării procedurilor de achiziţie (…) O abordare rigidă în aceste verificări nu reflectă condiţiile existente la data derulării procedurii şi poate afecta în mod semnificativ gradul de absorbţie a fondurilor alocate la nivel naţional/regional“, se arată în adresa ADR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS