36.2 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Hoţ prins în flagrant de un poliţist aflat în timpul liber

Craiova: Hoţ prins în flagrant de un poliţist aflat în timpul liber

Un poliţist din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Dolj, aflat în timpul liber, i-a sesizat telefonic, ieri-noapte, pe poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craioviţa Nouă, cu privire la faptul că a reuşit să reţină o persoană de sex masculin care a spart un autoturism parcat pe strada Sabba Ştefănescu. 
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie care au identificat făptuitorul în persoana lui B.D., de 16 ani, din Craiova, precum şi partea vătămată, respectiv Constantin B, 51 ani, din comuna Daneţi, Dolj.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că făptuitorul B.D. a mai fost însoţit de către doi tineri care au reuşit să fugă având asupra lor si produsele alimentare şi nealimentare sustrase, cei trei cauzând un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. Poliţiştii au reuşit în scurt timp identificarea celorlalţi doi participanţi la comiterea faptei, în persoana lui Dorin M, 24 de ani, din Craiova, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi B.M.M., de 17 ani, din Craiova, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la comiterea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că a transportat bunurile sustrase de cei doi şi le-a depozitat la domiciliul său, unde au fost identificate, ridicate şi restituite părţii vătămate Constantin B., care nu se mai constituie parte civilă. Cercetările se continuă cu cei trei autori în stare de libertate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS