2.8 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateParlamentul European dezbate noi reguli de evaluare pentru aderarea la spaţiul Schengen

Parlamentul European dezbate noi reguli de evaluare pentru aderarea la spaţiul Schengen

Membrii Comisiei pentru Libertăţi Constituţionale din Parlamentul European dezbat astăzi noi reguli de evaluare pentru aderarea la spaţiul Schengen, informează Agerpres. Potrivit Radio France International, Franţa a venit cu ideea controversată de a extinde evaluarea la corupţie şi la crima organizată. Franţa, susţinută de Olanda, dar şi de alte state membre, vrea să creeze o legătură între reforma justiţiei şi combaterea corupţiei şi aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Cele două nu sunt tehnic legate, spune Comisia Europeană, care se opune acestei idei, dar care, neavând, de fapt, nici o putere în domeniu, sfătuieşte Bucureştiul şi Sofia să-şi regleze problemele cu Franţa.

Postul de radio francez notează că statele membre ale Uniunii Europene şi Parlamentul European consideră că evaluările periodice strict tehnice care se fac în cadrul spaţiului Schengen nu mai sunt adecvate, prin urmare vor fi folosite noi metode şi noi calificative la evaluarea frontierelor externe şi interne ale Uniunii Europene. Statele membre găsite în culpă vor fi obligate ca, într-o lună de la expertiză, să prezinte un plan pentru remedierea situaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII