24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateComunicat DGFP Dolj: Firmele vor depune la Fisc o singură declaraţie

Comunicat DGFP Dolj: Firmele vor depune la Fisc o singură declaraţie

Direcţia Generală a Finanţelor Publice informează că, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, firmele vor depune la Fisc o singură declaraţie, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.397/2010 privind modelul, conţinutul şi modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, formular 112, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897/31 decembrie 2010.
Potrivit prevederilor O.U.G. nr.117/23.12.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în M.Of. nr.891/30.12.2010, începând cu 01 ianuarie 2011 contribuţiile sociale individuale şi contribuţiile sociale datorate de angajatori sunt reglementate de Codul fiscal. Prin acest act normativ au fost unificate bazele de calcul pentru contribuţiile individuale datorate de persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi a bazei de calcul la care angajatorii au obligaţia plăţii contribuţiilor sociale. Acest act normativ a implementat depunerea unei singure declaraţii privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit, precum şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate obligatoriu în cele trei sisteme de asigurări sociale.
Modelul declaraţiei unice, instrucţiunile de completare, modalitatea de depunere şi gestionare a acestei declaraţii au fost aprobate prin H.G. nr.1397/28.12.2010, publicată în M.Of. nr.897/31.12.2010. Această declaraţie se depune începând cu obligaţiile de plată aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de depunere până la data de 25.02.2011.
Declaraţia se va depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, la organul fiscal în a cărui evidenţă contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii.
Au fost abrogate derogările din Codul de procedură fiscală privind plata trimestrială sau semestrială a impozitului pe salarii şi contribuţiior sociale de către anumite categorii de plătitori de venituri din salarii.
Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate, până la 15 februarie 2011, Declaraţia- inventar privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aflată în sold la 31 decembrie 2010 şi neachitată până la 31 ianuarie 2011, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali, modelul declaraţiei urmând a fi stabilit prin Ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Pe această cale informăm contribuabilii că D.G.F.P. Dolj organizează dezbateri pe temele de mai sus în zilele de 12, 19 şi 26 ianuarie 2011, între orele 14,00 – 16,00 în sala de şedinţe de la etajul 3 a clădirii din str. Mitropolit Firmilian nr.2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS