Nevoia urgentă de bani împinge municipalitatea din Bănie să ceară creditorului HYPO Investmentbank AG spargerea contractului de împrumut de 20 de milioane de euro, pe care banca austriacă s-a angajat să-l acorde Primăriei Craiova în urma licitaţiei publice. Primăria susţine că numai aşa poate primi avizul Comisiei de Autorizare a Contractării Împrumuturilor.
Creditul a fost contractat în vederea cofinanţării a două obictive de interes public: Centrul Multifuncţional – pavilion central şi ştrandul din Lunca Jiului. Pentru a intra în analiza comisiei, documentaţia trebuie neapărat însoţită de contractele de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Craiova a semnat până la această oră numai contractul pentru Centrul Multifuncţional, nu şi cel pentru ştrandul din Lunca Jiului, al doilea obiectiv pentru cofinanţarea căruia primăria a solicitat creditul. „Pentru moment vă solicităm să fiţi de acord cu promovarea contractului de împrumut pentru valoarea de 11.676.010 euro în aceleaşi condiţii ca şi pentru contractul iniţial, motivat de faptul că, imediat ce vom întocmi toate formalităţile, avem garanţia fermă că vom obţine avizul Comisiei de Autorizare a Contractării Împrumuturilor de la Ministerul Finanţelor Publice şi vom putea semna primul contract de împrumut la valoarea mai sus-menţionată“, i-a cerut primăria băncii HYPO Investmentbank AG. Care a şi acceptat. Creditul trebuie rambursat în 20 de ani, în 68 de rate trimestriale, cu dobândă variabilă Euribor la trei luni plus 4,25% pe an şi comisionul de acordare de 1% din valoarea împrumutului. Municipalitatea estimează că şi contractul de finanţare a ştrandului din Lunca Jiului va fi semnat în acest an, astfel încât va demara procedura de împrumutare a restului de 8,33 milioane de euro.
Primăria sparge împrumutul de 20 de milioane de euro
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei