Românul Victor Hănescu a coborât un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a 54-a în clasamentul celor mai buni jucători profesionişti de tenis din lume (ATP), dat publicităţii luni, cu un total de 870 puncte, informează mediafax.ro.
Al doilea român din această ierarhie, Adrian Ungur, a pierdut patru locuri şi se află acum pe 127, 426 puncte, în timp ce Victor Crivoi a făcut un salt remarcabil de 39 de locuri, graţie finalei jucate la Kitzbuhel, şi se află acum pe 190, cu 259 puncte. Marius Copil a coborât un loc, pe 280, cu 156 puncte, în vreme ce Cătălin Gârd a urcat trei poziţii şi se găseşte pe 326, cu 126 puncte.
Podiumul ierarhiei generale este neschimbat, cu Rafael Nadal pe primul loc, cu 10.745 puncte, urmat de sârbul Novak Djokovic, 6.905 puncte, şi de elveţianul Roger Federer, 6.795 puncte.
La dublu, Horia Tecău se află pe locul 24, cu 3.019 puncte, urcând o treaptă faţă de săptămâna trecută, în vreme ce partenerul său obişnuit din ultima vreme, suedezul Robert Lindstedt, a coborât 8 locuri şi este acum pe 25, cu 3.000 puncte.
Primele zece locuri ale ierarhiei ATP:
1 (1). Rafael Nadal (Spania) 10.745 puncte
2 (2). Novak Djokovic (Serbia) 6.905
3 (3). Roger Federer (Elveţia) 6.795
4 (4). Andy Murray (Marea Britanie) 5.305
5 (5). Robin Soderling (Suedia) 4.740
6 (6). Nikolai Davîdenko (Rusia) 4.285
7 (8). Tomas Berdych (Cehia) 3.780
8 (7). Juan Martin Del Potro (Argentina) 3.770
9 (8). Fernando Verdasco (Spania) 3.475
10 (11). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.455.

