Știri de ultima orăActualitateItalia: O româncă născută în elicopter nu a primit certificat de naştere

Italia: O româncă născută în elicopter nu a primit certificat de naştere

Autorităţile italiene nu au eliberat certificat de naştere pentru fetiţa unei familii de români, deşi au trecut 10 zile de când micuţa a venit pe lume. Alexandra s-a născut pe 21 iulie într-un elicopter-ambulanţă care o transporta pe mama ei şi care, la momentul naşterii, se afla deasupra localităţii italiene Alessandria, situată în regiunea Piemonte. Potrivit site-ului Tg COM, de vină pentru imposibilitatea de a emite certificat de naştere ar fi vidul din legislaţia italiană. Legea italiană prevede soluţii pentru naşterile care au loc la bordul avioanelor sau elicopterelor comerciale. În aceste cazuri, la aterizarea pe aeroporturile civile, pilotul prezintă jurnalul de bord, iar autorităţile aeroportuare se ocupă de înregistrarea naşterii şi de eliberarea actelor necesare. Elicopterele-ambulanţă nu aterizează însă pe aeroporturi civile, astfel că nimeni nu se poate ocupa de aceste formalităţi. Cazul Alexandrei a fost preluat de medicii de la serviciul de ambulanţă, care speră să găsească o soluţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII