24.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCopiii cu handicap din Dolj vor beneficia de servicii de recuperare la domiciliu

Copiii cu handicap din Dolj vor beneficia de servicii de recuperare la domiciliu

Copiii cu handicap din Dolj, precum şi din şi alte 17 judeţe şi din Capitală, vor beneficia de servicii de recuperare la domiciliu oferite de echipe mobile în cadrul unui proiect în valoare de aproape 3 milioane euro al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului.
Echipele mobile, care vor acţiona chiar şi în mediul rural, vor fi formate din psihologi, logopezi, kinetoterapeuţi, asistenţi sociali şi medici, şi vor sprijini copiii cu probleme şi pe părinţii lor. Activitatea echipelor mobile va debuta în luna octombrie.
Proiectul ANPFDC are ca obiectiv depistarea precoce a copiilor cu dizabilităţi şi contribuirea la integrarea socială a acestora, la asigurarea accesului lor şi al familiilor la servicii de recuperare şi reabilitare de calitate.
Potrivit reprezentanţilor ANPFDC, echipele mobile vor duce serviciile la beneficiar. Proiectul este susţinut de o echipă de 25 de experţi români şi patru experţi UE în domeniul protecţiei şi bunăstării copilului.
Dintre cei 70.000 de copii cu dizabilităţi din ţară, vor beneficia de serviciile echipelor mobile doar 1.000.
Proiectul, numit “Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România de a sprijini îngrijirea copiilor cu dizabilităţi în familie”, este finanţat prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi are o valoare totală de 2.919.052 euro.
În afară de Dolj, judeţele în care se vor înfiinţa echipe mobile sunt Arad, Argeş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Satu Mare, Vaslui şi sectoarele 4 şi 6 ale Capitalei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS