Știri de ultima orăActualitateVlădescu: Reducerea cheltuielilor e decizia cea mai potrivită, chiar dacă pare o sinucidere politică

Vlădescu: Reducerea cheltuielilor e decizia cea mai potrivită, chiar dacă pare o sinucidere politică

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi că actualul guvern face ceea ce trebuie pentru România, precizând că decizia de reducere a cheltuielilor bugetare este cea mai potrivită, chiar dacă în momentul de faţă pare o sinucidere politică.

"România nu este suficient de bogată pentru a oferi cetăţenilor români viaţa pe care noi o dorim. Cred că facem ceea ce trebuie pentru România. Cred că dacă le vom lăsa oamenilor care au această capacitate resursele necesare, le vom da şanse şi celorlalţi. Nu avem atâţia bogaţi ca să dăm la toţi săracii pe care îi avem. Bogăţia trebuie creată, iar bogăţia o creează cei cu iniţiative. Trebuie să lăsăm suficiente resurse pentru a lăsa speranţa ca România să crească", a spus Vlădescu.  

Ministrul Finanţelor a afirmat că decizia de reducere a cheltuielilor bugetare este cea mai potrivită "chiar dacă în momentul de faţă pare o sinucidere politică".

"Pe lângă faptul că este un risc enorm, este o încercare pe care nu mă aşteptam să o trăiesc şi nu mă aşteptam ca un politician să şi-o asume vreodată. Cea mai mare surpriză este că au existat şi că există politicieni care să şi-o asume", a adăugat Vlădeascu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII