Afacerile Petrom Aviation Bucureşti (ROFU) au crescut în primul trimestru cu 47,3% la 51 milioane de lei, de la 34,6 milioane de lei în perioada similară a anului trecut, însă compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 19.000 de lei.
În primele trei luni din 2009, Petrom Aviation a consemnat un profit net de 385.000 de lei.
Veniturile furnizorului de combustibili pentru avioane au crescut, în intervalul analizat, cu 42,8%, de la 36,17 milioane de lei la 51,67 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu 44,4% de la 35,78 milioane de lei în primul trimstru din 2009 la 51,67 milioane de lei.

