Știri de ultima orăActualitateCombinatul chimic Oltchim a raportat în T1 2010 pierderi de 52,8 mil. lei, de 1,8 ori mai mari

Combinatul chimic Oltchim a raportat în T1 2010 pierderi de 52,8 mil. lei, de 1,8 ori mai mari

Combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a avut în primul trimestru al acestui an pierderi de 52,8 milioane lei, de 1,8 ori mai mari faţă de pierderile înregistrate în primul trimestru al anului trecut, de 28 milioane lei, potrivit datelor transmise joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, compania a acumulat creanţe de 206,53 milioane lei, cu 9% în scădere faţă de creanţele pe care le avea de recuperat din perioada similară a anului trecut, de 226,74 milioane lei.

Datoriile Oltchim se ridicau la sfârşitul lunii martie la peste 1,9 miliarde lei, dintre care acelea care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an sunt de 1 miliard lei. În primele trei luni ale anului trecut, datoriile companiei erau de 1,7 miliarde lei.

Altfel, cheltuielile pentru investiţii ale companiei ar urma să atingă în acest an 406,6 milioane lei.

Oltchim din Râmnicu Vâlcea este cea mai importantă unitate din industria petrochimică din România, lider în Europa Centrală şi de Est la PVC, sodă caustică, polioli şi plastifianţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS