Realizarea portalului eRomania ar putea costa peste jumătate de miliard euro, a spus ieri seară directorul IT din Ministerul Comunicaţiilor, Alexandru Săvulescu, care susţine că nu este vorba de mulţi bani în condiţiile în care alte ţări au alocat şi mult mai mule fonduri în acest scop. "Portalul va costa mai mult de 500 milioane euro. Marea Britanie a cheltuit pentru un sistem de acest fel circa 3 miliarde lire sterline, în timp ce India va aloca 3% din PIB. Sperăm, de fapt suntem siguri, că prin introducerea acestui sistem sub formă electronică o să crească numărul de tranzacţii şi încrederea", a precizat Săvulescu. Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, declara recent că funcţionarii de la ghişee vor dispărea în următorii cinci ani, ca urmare a implementării proiectului eRomânia, iar plata taxelor şi impozitelor online şi reducerea birocraţiei vor duce la scăderea cheltuielilor bugetare cu 35%.

