2.8 C
Craiova
miercuri, 28 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRomânia încearcă facilitarea integrării imigranţilor

România încearcă facilitarea integrării imigranţilor

Şeful Oficiului Român pentru Imigrări, chestorul Nelu Pop, a declarat, joi, în cadrul conferinţei "Integrarea – motor de dezvoltare şi coeziune socială", care se desfăşoară în Spania, că instituţia pe care o reprezintă derulează o serie de acţiuni pentru facilitarea integrării imigranţilor.

Pentru ca imigranţii să se integreze mai uşor în societatea românească, instituţia încearcă să îi ajute pe aceştia să-şi găsească un loc de muncă, dar şi prin acţiuni ce vizează educaţia şi incluziunea socială, a declarat chestor principal de poliţie Nelu Pop, la conferinţa "Integrarea – motor de dezvoltare şi coeziune socială", care se desfăşoară la Zaragoza, în perioada 15-16 aprilie.

"Integrarea imigranţilor este un proces dinamic, bidirecţional, de interacţiune reciprocă, care necesită nu doar eforturi din partea autorităţilor naţionale, regionale şi locale, ci şi un angajament sporit din partea comunităţii-gazdă şi a imigranţilor. În plan regional, Oficiul Român pentru Imigrări derulează o serie de acţiuni specifice care urmăresc facilitarea integrării imigranţilor în societatea românească. În acest sens, sunt prioritare pentru România, pe lângă coordonarea cu alte domenii politice relevante, ocuparea forţei de muncă, educaţia şi incluziunea socială", a mai spus chestorul Nelu Pop.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS