Independenţii susţin că, atunci când vorbeşte despre trădători şi trădare, Victor Ponta o face din proprie experienţă, pentru că prin asemenea practici a câştigat la congres, ei spunând şi că niciun independent nu a acţionat împotriva interesului naţional, lucru care nu e valabil şi pentru PSD.
"În legătură cu referirile la <preţul amar al trădării>, considerăm că Victor Ponta vorbeşte din experienţa recentului Congres pe care l-a câştigat tocmai prin astfel de practici. În ceea ce ne priveşte, după cum au arătat inclusiv ultimele evenimente şi declaraţii din partea instituţiilor sau ale liderilor politici, noi, cei care, alegând să fim parlamentari independenţi, am părăsit PSD, ne-am delimitat total de influenţa grupărilor crimei organizate asupra deciziei politice a partidului", susţin independenţii, printr-un comunicat de presă remis NewsIn.

